Proiect de susținere a tinerilor care nu sunt încadrați profesional și nu urmează nici un program educațional sau de formare, lansat la Suceava

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Suceava a lansat recent, în parteneriat cu Asociația Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina, un proiect de proiect de susținere a tinerilor care nu sunt încadrați profesional și nu urmează nici un program educațional sau de formare (tinerii NEETs).

Proiectul are ca obiectiv principal dezvoltarea unei rețele de sprijin pentru tineret, concentrată pe furnizarea de servicii personalizate și de calitate, adresate în special tinerilor NEETs și celor proveniți din zone defavorizate.

Cu o durată de implementare de 36 de luni și o valoare totală de 9.607.909,54 de lei, inițiativa urmărește sprijinirea a 1.600 de tineri din județul Suceava, dintre care 245 aparțin comunității rome, aflați în afara sistemului educațional și al pieței muncii.

Proiectul se numeste „TIN Center – Centre de suport pentru tinerii NEETs și este cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European+, în cadrul Programului Educație și Ocupare 2021–2027.

În cadrul proiectului vor fi înființate cinci centre TIN Center în localitățile Suceava, Fălticeni, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului și Rădăuți. Aceste centre vor funcționa ca puncte de sprijin pentru tinerii NEETs, oferind servicii integrate de informare, consiliere profesională, orientare și formare în carieră, contribuind la construirea unui parcurs profesional sustenabil.

În completarea acestor servicii, vor fi organizate TIN Grupuri – ateliere tematice și activități practice – menite să faciliteze integrarea activă a tinerilor în comunitate și pe piața muncii. Printre activitățile propuse se regăsesc: stagii de voluntariat, educație ecologică, sesiuni dedicate sănătății fizice și mentale, orientare rurală și urbană, cetățenie activă și educație civică. Proiectul include, de asemenea, o serie de cursuri nonformale care urmăresc dezvoltarea abilităților personale și profesionale ale tinerilor, precum: educație financiară, competențe antreprenoriale, responsabilitate civică și înțelegerea birocrației, instruire în utilizarea tehnologiei moderne, precum și activități cultural-educative (vizite la muzee, centre culturale etc.).

Prin aceste intervenții, proiectul contribuie la creșterea gradului de conștientizare, educare și ocupare sustenabilă a unei forțe de muncă tinere și calificate în județul Suceava, vizând în mod special integrarea socio-profesională a tinerilor NEETs.

Tinerii înscriși în proiect vor beneficia de servicii personalizate de consiliere și evaluare profesională, sprijin în redactarea unui CV competitiv, dezvoltarea competențelor digitale (TIC), sesiuni de mentorat individual și de grup, întâlniri cu specialiști din diverse domenii și acces direct la oportunități de angajare.

Persoanele interesate de participarea în cadrul proiectului pot să contacteze Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Suceava, cu sediul pe Strada Tudor Vladimirescu (telefon: 0230 523279 Fax: 0230 530128 e-mail: ajofm.sv@anofm.gov.ro) sau punctele de lucru din locațiile din Fălticeni, Gura Hmorului, Rădăuți și Câmpulung Moldovenesc.

Recomandări

45 de adolescenți și tineri din sistemul de protecție, premiați pentru rezultate deosebite la învățătură ori la competiții sportive și artistice

50 de tineri suceveni, selectați în proiectul „Rugby pentru toți”, ediția a IX-a, organizat de Fundația Te Aud România

Vicepreședintele CJ Suceava, alături de primarul din Pătrăuți la inaugurarea Sălii Sporturilor și premierea „cuplurilor de aur”

Proiect de educație continuă și culturală incluzivă în regiunea transfrontalieră România-Ucraina – LIFECED, lansat la USV