Proiect de șase milioane de euro pentru modernizarea a 11 străzi din Suceava



Ion Lungu a prezentat proiectul de modernizare a 11 străzi din Suceava
Ion Lungu a prezentat proiectul de modernizare a 11 străzi din Suceava

Lucrările de modernizare a principalei artere de circulație a Sucevei ar putea fi continuate de anul viitor cu modernizarea celor mai circulate străzi din Suceava.
Primarul Ion Lungu a anunțat ieri finalizarea caietului de sarcini pentru proiectul de modernizare cu fonduri europene a 11 artere de circulație importante, a cărui valoare este estimată la aproximativ șase milioane de euro.
Modernizarea drumului european E85
Strategia municipalității este de a asfalta cele mai aglomerate rute de transport, astfel încât, timp de șapte ani, acestea să nu mai necesite intervenții.
Ion Lungu a prezentat traseul modernizărilor: “Vom propune pentru modernizare, în etapa a II-a, 11 străzi, cu o lungime de 11.831 de metri, adică 11,8 km. În primul rând vrem să modernizăm drumul european E85, pe porțiunea pe care trece prin Suceava, precum și drumul național care merge spre Botoșani, DN29. Tronsonul cel mai mare va fi cel de la intersecția Traian Vuia cu Calea Unirii, care include strada Traian Vuia, Cernăuți, Grigore Al. Ghica, până la ieșire spre Siret”.
Bulevardul George Enescu și strada Universității, pe lista de investiții
Un al doilea tronson, la fel de important, include străzile Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Mărăști și bulevardul George Enescu, până la intersecția cu Calea Obcinilor, precum și ieșirea spre Gura Humorului.
O altă stradă importantă care va intra în reabilitare este strada Universității, de la intersecția cu bulevardul George Enescu până la strada Bradului.
Proiectul include și strada Zamcei, de la biserica Turnu Roșu până la mănăstirea Zamca.
Modernizări în Burdujeni Sat și ale traseului spre Botoșani
În Burdujeni, pe lângă străzile pe care a început deja programul de modernizare – Plevnei, Victor Babeș și Căpitan Grigore Andrei, vor fi executate lucrări complementare, pentru a le lega pe acestea de axul principal. Unul dintre traseele care vor fi modernizate este cel de la sensul giratoriu Burdujeni până pe strada Plevnei, în vreme ce un al doilea traseu va trece prin spatele sediului primăriei din Burdujeni, pe strada Cuza Vodă, ajungând până la ieșirea spre cartierul Dealul Mănăstirii.
În funcție de cât de rapid se vor desfășura procedurile de atribuire a lucrărilor de proiectare, cât și cele pentru desemnarea firmelor care să le execute, lucrările efective ar putea începe la finele verii anului 2012.