Inițiativă

Proiect de modernizare a zonei din jurul Palatului Administrativ Suceava, pe fonduri europene

Modernizarea zonei centrale a municipiului Suceava ar putea continua în zona Palatului Administrativ, printr-un nou proiect finanțat din fonduri europene.
În urma discuțiilor purtate ieri la Iași cu reprezentanții Ministerului Dezvoltării Regionale și cei ai Direcției de Dezvoltare Nord-Est, primarul Ion Lungu spune că sunt mari șanse ca modernizarea esplanadei centrale să fie continuată pe străzile și trotuarele din jurul clădirii în care funcționează acum Prefectura Suceava și Consiliul Județean Suceava.
„Reabilitarea străzilor, a trotuarelor, dar și a iluminatului public din jurul acestei clădiri istorice reprezentativepentru Suceava va continua prin intermediul Planului Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU), din economiile făcute la proiectele derulate pentru perioada de finanțare 2007 – 2013”, a precizat Lungu, după discuțiile de la Iași.
Valoarea acestui proiect, care urmează să fie depus la Agenția de Dezvoltare Nord-Est, este estimată la câteva milioane de euro.

Recomandări

Îmbunătățirea accesibilității și a eficacității serviciilor de îngrijire paliativă oferite de Spitalul de Boli Cronice Siret

Deputatul Emanuel Ungureanu anunță că a fost lansat Ghidul solicitantului pentru accesarea banilor europeni necesari reconstrucției orașului Broșteni