Groapa de zgură de la Termica, care adăpostește o cantitate imensă de deșeuri rezultate în urma arderii cărbunelui – peste patru milioane de tone de zgură, ar putea fi închisă și securizată printr-un proiect finanțat de Administrația Fondurilor de Mediu.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a precizat că în prezent se lucrează de zor la întocmirea acestui proiect, care trebuie depus până la data de 2 decembrie 2011, termenul limită stabilit de Ministerul Mediului și Pădurilor.
“Cele patru milioane de tone de zgură reprezintă un real pericol în cazul unui accident ecologic, de exemplu dacă acea groapă ar fi inundată de râul Suceava”, a spus Ion Lungu, care vrea ca prin acest proiect să realizeze atât acoperirea definitivă a gropii de zgură, cât și consolidarea malului stâng al râului Suceava, în zona în care se află acest depozit de deșeuri rezultate din arderile centralelor de la Termica.
Valoarea totală a proiectului este de două milioane de euro, din care 90% din sumă ar urma să fie asigurată de Administrația Fondurilor de Mediu și doar 200.000 de euro (10%) de către Primăria Suceava, drept cofinanțare.