Cu certitudine la acest moment ne aflăm într-o conjunctură favorabilă. Cadrul legislativ adoptat de Comisia Europeană ne permite o dezvoltare economică și socială mai dinamică în zona de frontieră. O zonă defavorizată, inclusiv în județul Suceava. Programul Operațional Comun Român – Ucraina – R. Moldova are prevăzut un buget total de 137,4 milioane de euro. Valorificarea lor depinde acum de noi, de operatorii economici, de administrația locală, de viitorii legiuitori.
Am cunoscut pe viu cât de greu se trece de la vorbe la fapte. Pretutindeni, în tot spațiul românesc. Transpunerea în practică a proiectelor, a ideilor inovatoare sunt torpilate mereu. Din motive diverse.
De aceea, în prezent mă preocupă definitivarea unui proiect de lege. Lucrez la el de mai mult timp. Este vorba de statutul special al investitorilor. Oameni cu fonduri și proiecte care se „se aventurează” în zona de frontieră a României cu Ucraina și R. Moldova. Obiectivul acestui demers, formulat mai plastic, ar însemna „o clauză a investitorilor celor mai favorizați”.
Asigurarea securității energetice, a competitivității sectorului energetic și protecția mediului, fiind una din cele zece direcții strategice ale guvernării PD-L pentru perioada 2009-2012, va permite implicarea agricultorilor și proprietarilor de păduri din județul Suceava în agroenergetică. Îi vom ajuta să devină producători competitivi. Dar nu numai de produse tradiționale. Îi vedem ca potențiali producători și vânzători de biomasă, biocombustibili, energie electrică și termică.
Prof. Dr. Mircea Druc




