Proiect de lege privind obligația magazinelor de a avea spații cu produse tradiționale românești



Deputații Horea Uioreanu (PNL) și Mircia Giurgiu (PDL) au depus în Parlament un proiect de lege prin care supermarket-urile să fie obligate să ofere spații de expunere pentru produsele alimentare și nealimentare tradiționale românești, măsura având ca scop susținerea economiei autohtone.
Deputatul Horea Uioreanu a declarat, duminică, într-o conferință de presă, că „blocajul” la care recurg marile magazine în ceea ce privește produsele expuse afectează producătorii români, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Am depus împreună cu deputatul PDL Mircia Giurgiu un proiect de lege privind obligarea supermarket-urilor să expună spre comercializare produse alimentare și nealimentare tradiționale românești, pe cel puțin zece la sută din suprafața acestora. Blocajul la care recurg marile magazine de retail în ceea ce privește produsele expuse afectează producătorii români, iar măsura noastră are ca scop susținerea economiei autohtone. Creșterea consumului va sprijini redresarea economiei naționale”, a spus Uioreanu.
Potrivit deputatului liberal, în cadrul acestor spații vor putea fi expuse produse specifice județului în care un supermarket își desfășoară activitatea.
Uioreanu a precizat că sunt considerate ca fiind tradiționale „acele produse alimentare sau nealimentare înregistrate ca atare, cât și cele cunoscute ca fiind tradiționale în județul respectiv”.
Deputatul PNL a menționat că a discutat pe această temă cu ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, care și-a manifestat susținerea față de proiect.
Potrivit proiectului de act normativ, nerespectarea prevederilor privind spațiile de expunere va fi sancționată cu amendă cuprinsă între 5.000 și 10.000 de lei.
„Mă aștept la rezistență din partea supermarket-urilor. Nu ne interesează să susținem roșiile din Africa de Sud și usturoiul din China, ci, mai degrabă, ceapa de Turda sau brânza de Năsal, din județul Cluj”, a conchis Horea Uioreanu.