La Școala Gimnazială ”Miron Costin” Suceava, în luna aprilie 2024 s-au desfășurat activități dedicate Zilei Educației Financiare, activități care să împuternicească noua generație de copii și tineri să fie mai încrezători, responsabili și pregătiți în domeniul financiar
Proiectul s-a intitulat ”CONTează pe educație!”.
Elevii școlii, atât din ciclul primar, cât și cel gimnazial, și-au îmbogățit cunoștințele despre ceea ce înseamnă diferența între nevoi și dorințe, au învățat cum să-și prioritizeze cheltuielile și să economisească pentru achizițiile de mare valoare sau pentru obiectivele pe termen lung, au aflat despre importanța economisirii și gestionării bugetului și au învățat, prin joc, să-și gestioneze corect bugetul și să ia decizii financiare mai bune, cu impact pozitiv asupra viitorului lor.
Mihaela Romașcan, legal advisor, reprezentanta băncii partenere în acest proiect, a fost specialistul care a venit cu propuneri interesante în cadrul întâlnirilor cu elevii. Pornind de la prezentarea ”Educația financiară pe înțelesul copiilor”, a condus discuțiile astfel încât copiii să afle despre conceptele de buget, venituri, cheltuieli; tipuri de cheltuieli; planificarea cheltuielilor în funcție de venituri; reducerea cheltuielilor; realizarea unui buget. Elevii de clase gimnaziale au participat la un atelier de educație financiară în care au învățat cum să investească, să economisească și să câștige.
Sub îndrumarea cadrelor didactice, elevii au învățat despre: metode de a administra corect banii, de a economisi inteligent, de a lua cele mai bune decizii financiare și de a putea gestiona riscurile ce apar.
De asemenea, copiii și-au îmbunătățit cunoștințele financiare, identificând oportunități și lucrând exerciții prin exemple practice de gestionare a bugetului familiei, a resurselor în raport cu consumul și economiile, în scopul de a reuși să ia decizii optime privind finanțele proprii pentru diferite situații, și-au creat propriile pușculițe pentru a economisi.

„Educația financiară se face de mic copil. Tinerii pot deveni adulți responsabili și antreprenori de succes cu ajutorul programelor de educație financiară. Cu cât elevii află mai devreme despre implicațiile și responsabilitatea pe care mediul economic le presupune, cu atât aceștia vor putea contribui pozitiv la construcția unei societăți sănătoase și educate. În sprijinul succesului în viață al elevilor școlii noastre sunt și activitățile de educație financiară realizate. Studiile arată că oamenii cu un nivel de educație financiară crescută au șanse mai mari să aibă succes în viață”, a arătat prof. înv. primar Palaghianu Lavinia Ocsana, Școala Gimnazială ”Miron Costin” Suceava.






