Înfrățire

Proiect de cooperare între direcțiile silvice din România și cele din Republica Moldova



Silvicultorii suceveni vor colabora cu frații lor de peste Prut, din cadrul Agenției Moldsilva, la elaborarea unor strategii comune de gestionare a pădurilor aflate de o parte și de alta a frontierelor, promovarea energiei regenerabile și stabilirea unor criterii de management durabil al pădurilor.
Bazele acestei cooperări internaționale, stabilită prin semnarea unui memorandum de înțelegere între RNP Romsilva și Agenția Moldsilva, au fost puse în cadrul unei vizite de lucru a silvicultorilor români în Republica Moldova, șeful delegației fiind directorul RNP, suceveanul Valerian Solovăstru, în vreme ce, ca reprezentanți ai direcțiilor silvice din țară, au fost chemați șefii Direcției Silvice Suceava, Mihai Mihețiu, și șeful DS Bacău, Gheorghe Mănăilă.
Acțiunea, organizată în cadrul manifestărilor dedicate Anului Internațional al Pădurilor, așa cum a fost decretat 2011 de către Adunarea Generală a ONU, a însemnat reluarea unor legături stabilite în urmă cu 20 de ani, dar care au fost stăvilite în timpul revenirii la putere a regimului comunist în Republica Moldova.
“Am simțit că se reînnoadă firul unei colaborări stabilite în urmă cu două decenii, în care s-a pus mult suflet la vremea respectivă. Deși de scurtă durată, colaborarea de atunci a avut efect pe termen lung, după cum am constatat acum, când am regăsit foștii elevi basarabeni școliți în silvicultură la Suceava pe posturi cheie la Agenția Moldsilva, semn al recunoașterii valorii învățământului de aici ”, a declarat șeful Direcției Silvice Suceava, Mihai Mihețiu, care speră ca acesta să fie doar începutul unei colaborări mult mai strânse, la nivel național, cu silvicultorii de peste Prut.



Recomandări

Șeful Ocolului Silvic Breaza, Mihai Dan Lițu, lăsat fără un Mercedes GLE și 60.000 de euro în urma unor percheziții

Șeful Ocolului Silvic Breaza, Mihai Dan Lițu, lăsat fără un Mercedes GLE și 60.000 de euro în urma unor percheziții
Șeful Ocolului Silvic Breaza, Mihai Dan Lițu, lăsat fără un Mercedes GLE și 60.000 de euro în urma unor percheziții

Cooperarea economică și academică, obiectivele vizitei la Suceava a ambasadorului Indiei în România, E.S. Manoj Kumar Mohapatra

Prefectul Traian Andronachi, E.S. Dr. Manoj Kumar Mohapatra, președintele Gheorghe Șoldan și vicepreședintele Nicolae Robu
Prefectul Traian Andronachi, E.S. Dr. Manoj Kumar Mohapatra, președintele Gheorghe Șoldan și vicepreședintele Nicolae Robu