Proiect de consolidare și interdicție de construire în Zamca, pe versantul cu alunecări de teren

Alunecările de teren de pe versantul Zamca au creat o falie cu o adâncime de 10 metri, pe o suprafață de 20 de ari, în perimetrul Liceului Teoretic Filadelfia

Alunecările de teren care au avut loc în primăvara anului trecut, afectând un corp nou de clădire în care funcționau două săli de clasă ale unei unități de învățământ, dar și o parcare, vor fi stopate prin efectuarea unor lucrări de consolidare, în valoare de aproape 12 milioane de lei. În paralel, nu se vor mai emite autorizații de construire în zona respectivă, pentru a nu mai crește gradul de încărcare, a anunțat primarul Sucevei, Ion Lungu.
„Am depus la Compania Națională de Investiții proiectul pe măsura «lucrări în primă urgență», valoarea fiind de 10,570 de milioane de lei plus TVA.
Vin făcute intervenții pe o suprafață de 4.000 de mp, unde vor fi executați piloți forați tangenți, un sistem de drenuri, cu colectare imediată și degajarea apelor meteorice”, a precizat Ion Lungu, care speră să primească cât mai rapid aprobarea de finanțare.
Reactivarea alunecării versantului Zamca din municipiul Suceava a creat o falie cu o adâncime de 10 metri, pe o suprafață de 20 de ari, în perimetrul care aparține Liceului Teoretic Filadelfia. Din cauza alunecărilor, o parcare a școlii s-a prăbușit complet, iar corpul nou de clădire, afectat, a trebuit demontat.

Alunecările de teren de pe versantul Zamca au creat o falie cu o adâncime de 10 metri, pe o suprafață de 20 de ari, în perimetrul Liceului Teoretic Filadelfia
Alunecările de teren de pe versantul Zamca au creat o falie cu o adâncime de 10 metri, pe o suprafață de 20 de ari, în perimetrul Liceului Teoretic Filadelfia

Recomandări

Sprijin financiar de 1,2 milioane lei, de la Primăria Suceava pentru Centrul Eparhial – Seminarul Teologic al Arhiepiscopiei

Sprijin financiar de 1,2 milioane lei, aprobat în Consiliul Local Suceava pentru Centrul Eparhial - Seminarul Teologic al Arhiepiscopiei