Investiții

Proiect de 1,5 milioane de euro pentru extinderea rețelei de apă și canalizare din comuna Voitinel

Primarul comunei Voitinel, Maria Pleșca
Primarul comunei Voitinel, Maria Pleșca

Primăria Voitinel a obținut finanțare pentru un proiect european în valoare de 1,5 milioane de euro pentru extinderea rețelei de apă și canalizare din această comună. Primarul din Voitinel, Maria Pleșca, a precizat că proiectul a fost aprobat de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale. Maria Pleșca a explicat că proiectul presupune construcția a 11 kilometri de rețele de apă și canalizare. Ea a declarat că prin această investiție ar urma să fie extinsă rețeaua de apă și canalizare în toată comuna.
„Acest proiect se adaugă celui realizat în anul 2012, când tot pe fonduri europene a fost construită o rețea de apă și canalizare cu o lungime de șase kilometri, precum și o stație de epurare performantă, un bazin de înmagazinare și puțuri de captare”, a spus primarul comunei Voitinel. Maria Pleșca a mai adăugat că pe lângă această investiție, primăria a început procedurile pentru organizarea licitației de execuție a lucrărilor prin două proiecte finanțate de Guvern în cadrul etapei a doua a Programului Național de Dezvoltare Locală.
Maria Pleșca a spus că unul dintre proiecte, cu o valoare de 6,34 de milioane de lei, a fost aprobat pentru construcția a două poduri peste pârâul Voitinel și modernizarea a patru kilometri de drumuri. Un alt proiect, de 450.000 de lei, a fost aprobat pentru reabilitarea unui corp de clădire de la școala cu clasele I-VIII din Voitinel și amenajarea de grupuri sanitare. Primarul din Voitinel a mai spus că un al proiect, finanțat în prima etapă a PNDL, va fi finalizat în luna august a acestui an. Maria Pleșca a declarat că proiectul a obținut o finanțare de 980.000 de lei, banii fiind folosiți pentru reabilitarea Grădiniței Nr. 1 din Voitinel.
Maria Pleșca a precizat că prin Administrația Fondului de Mediu, Primăria Voitinel a mai obținut o finanțare de 200.000 de euro pentru un proiect de construcția a unei platforme de deșeuri. „Pe lângă toate aceste proiecte, trebuie spus că de la bugetul local am aprobat pentru anul acesta o sumă de 1,6 milioane de lei pentru lucrări de reabilitare și modernizare a mai multor drumuri din comună”, a precizat primarul din Voitinel.
Nu în ultimul rând, Maria Pleșca a ținut să precizeze că recent a fost recepționată o sală de sport cu teren de minifotbal, handbal și baschet, finanțată prin Compania Națională de Investiții. Investiția a fost de 2,87 de milioane de lei, noua sală de sport fiind construită în apropierea școlii cu clasele I-VIII din Voitinel.

Recomandări

Primăria Vatra Dornei a dotat toate unitățile de învățământ din municipiu cu mobilier nou și echipamente moderne printr-un proiect de peste 1,1 milioane de euro

Primăria Liteni a inaugurat un nou corp de clădire, complet modernizat, la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni

Finalizarea proiectului ” Dotari pentru invatamantul preuniversitar pentru din Comuna Moara, judetul Suceava

Șoldan anunță proiecte din fonduri europene de peste 8 milioane de euro pentru reabilitarea energetică a patru clădiri publice din Suceava