Proiect Constituție: Șase judecători ai CC vor fi numiți de Parlament, trei de președintele țării



Șase judecători ai Curții Constituționale vor fi numiți de Parlament, iar trei de președintele României, iar numărul parlamentarilor care vor putea constesta constituționalitatea legilor va fi de 40, în condițiile Parlamentului unicameral, în prezent fiind necesari 50 de deputați sau 25 de senatori.
Cele mai multe modificări la acest capitol decurg din faptul că Parlamentul va fi unicameral, cu un număr de cel mult 300 de membri.
Practic, la articolul 146 privind atribuțiile Curții Constituționale s-a modificat doar sintagma „poate fi sesizată de președinții celor două Camere” cu „președintele Parlamentului”.
Totodată, s-a modificat numărul parlamentarilor care pot reclama constituționalitatea legilor, tratatelor de la „cel puțin 50 de deputați și cel puțin 25 de senatori” la „un număr de cel puțin 40 de parlamentari”.
De asemenea, dacă Senatul numea trei judecători la CC, iar Camera Deputaților trei, proiectul propune ca șase judecători să fie numiți de Parlament.
Și actuala Constituție, și proiectul de revizuire a legii fundamentale prevăd ca trei judecători să fie numiți de președintele țării.
De asemenea, la atribuții, proiectul de revizuire a Constituției prevede că avizul Curții în cazul propunerii de suspendare din funcție a președintelui este „obligatoriu”, în prezent acesta fiind „consultativ”.