Utilizarea tichetelor de masă nu va mai fi limitată la două tichete pe zi, potrivit unui proiect de hotărâre de Guvern prin care se dorește ca angajații să poată folosi mai ușor tichetele de masă, inclusiv în format electronic, nu numai tipărit, ca până în prezent, informează Mediafax. Proiectul de act normativ urmărește, pe lângă implementarea reglementărilor privind acordarea tichetelor de masă pe suport electronic și creșterea disciplinei contractuale și siguranței financiare a sistemului tichetelor de masă, asigurarea unui control mai eficient al utilizării tichetelor de masă, precum și aplicarea unitară și echitabilă a principiilor stabilite prin legea inițială în cazul salariaților a căror durată zilnică a timpului de muncă este mai mare de opt ore, în regim de tură.Posesorii de tichete de masă nu le vor mai putea utiliza în magazine, locații, unități, piețe de orice fel care nu vând produse alimentare și nu au afișată la intrare autocolantele speciale ale unității emitente.Proiectul de hotărâre reglementează procedura de restituire a tichetelor de masă folosite de salariat în decursul unei luni și la care acesta nu avea dreptul, se arată în nota de fundamentare a proiectului.