Documentație incompletă

Proiect al Colegiului Național „Petru Rareș”, retras de la finanțare europeană



Unul din cele trei proiecte de investiții ale unor unități școlare din municipiul Suceava, depuse la Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Est (ADR-NE), pentru obținerea de fonduri europene, a fost retras.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a explicat că acest lucru s-a întâmplat din cauza unor documente tehnice care lipseau din documentația transmisă spre analiză.
„Lucrăm cu materialul clientului. Noi nu ne-am ocupat de aceste proiecte, nimeni nu ne-a întrebat nimic când le-a pornit, au rămas apoi fără finanțare și acum era o oportunitate să le finalizăm pe fonduri europene, dar sunt deficiențe la documentații”, a explicat șeful municipalității sucevene.
Alte două proiecte depuse la ADR-NE, cel de finalizare a campusului sportiv de la Liceul cu Program Sportiv (LPS) și a sălii de sport a Colegiului Național „Ștefan cel Mare”, sunt în proces de evaluare.
La centrul de documentare-informare a Colegiului Național „Petru Rareș”, stadiul fizic de realizare a lucrărilor este de 19,6%, valoarea achitată, de 18,84%, iar valoarea totală, de 5.926.423 lei.
La cele două proiecte care mai au încă șanse de finanțare – campusul LPS, stadiul fizic de realizare a lucrărilor este de 48%, valoarea achitată, de 38%, iar valoarea totală, de 16.687.569 lei, în vreme ce la extinderea modernizării sălii de sport a Colegiului Național „Ștefan cel Mare”, stadiul fizic de realizare a lucrărilor este de 19%, valoare achitată, de 19%, iar valoarea totală, de 9,5 milioane lei.



Recomandări

Un proiect de reparații capitale și de modernizare a Muzeului de Științele Naturii din Suceava va fi depus pentru finanțare cu fonduri europene

Un proiect de reparații capitale și de modernizare a Muzeului de Științele Naturii din Suceava va fi depus pentru finanțare cu fonduri europene