Încep tot mai mult să cred că ne scriem cărțile nu sperând să le citească cineva, cât mai degrabă spre a ne justifica față de noi înșine prezența în câmpul pestriț a literaturii române de azi! Liniștea de catedrală a librăriilor înspăimântă. În mod cert, cărțile-s prea scumpe, comisionul pretins de librari este enorm, cartea s-a enclavizat, nu circulă nici informația (habar n-avem ce s-a tipărit barem în județul vecin!),regimul de taxare a drepturilor de autor este mai mult decât abuziv – dar toate la un loc nu explică decât în parte declinul cărții, exprimat, procentual, printr-o cifră de spaimă: cu 40% a scăzut vânzarea de carte în ultimii doi ani (!) și, după cum aprecia directorul Editurii „Polirom”, tendința se va accentua în lunile următoare. Oare omenirea chiar intenționează să renunțe la principalul vector al culturii și civilizației pe care, din totdeauna, l-a reprezentat cartea? „Da, cred că va veni acest moment – spune alt editor, Gabriel Liiceanu – Nu știu dacă într-un an sau în zece (…) Când fiecare locuitor matur al unei țări va avea un computer, e puțin probabil că forma tradițională a cărții va rezista. Vor mai exista biblioteci-muzee (! – n.n.) cu ediții deosebite și vor mai exista și biblioteci private care vor decora casele oamenilor bogați. Dar ele vor trimite la o stilistică retro și vor fi prescrise, pentru anumite camere sau genuri de case, de către arhitecți. Îmi imaginez că obiectul carte va deveni unul de lux, că vor exista comenzi speciale de titluri, la prețuri uriașe, pentru o mână de oameni.”
Brrrr!
Îngrijorarea resemnată a lui Liiceanu este alimentată și de eseiștii străini care-i împărtășesc convingerile. Walter Ong: „marea realizare a civilizației, cartea, a fost lăsată la mâna unei noi generații needucate, ce se alimentează cu televiziune și vasta cultură a electronicii”. Caleb Crain, autorul vastului eseu de sociologie a culturii intitulat „Declinul cărților”, după ce constată că „vânzarea de cărți pe număr de persoane a scăzut în mod dezamăgitor, iar generația aceasta de părinți a produs o generație de tineri care nu mai doresc să citească cărți și, în general, ei nu văd nici o pierdere în asta”, continuă concluziv: „Pe măsură ce trec anii, se citește tot mai puțin, iar noi citim mai puțin decât cei care erau de vârsta noastră cu zece sau douăzeci de ani în urmă. Probabil că nici un efort al voinței nu va face cititul popular din nou. Copiii pot fi intimidați și forțați, dar adulții se opun la ceea ce se interferează cu plăcerile lor (…) Ne apropiem de sfârșitul unui ciclu (pendulum swing); dacă schimbarea e permanentă și dacă alunecarea continuă, lumea va fi diferită chiar și pentru cei care încă mai citesc.” Există, cum era de așteptat, și păreri contrarii. Le susțin, între alții, doi binecunoscuți autori, Jean-Claude Carrière și Umberto Eco, care au semnat împreună volumul sugestiv intitulat „Nu sperați să scăpați de cărți!”: „A fi înconjurați de toate ideile lumii, de toate sentimentele, de toate cunoștințele și de toate erorile posibile înseamnă să-ți induci o senzație de siguranță și comoditate. Nu-ți va fi niciodată frig în mijlocul bibliotecii tale. Iată-te protejat, cel puțin de pericolele înfricoșătoare ale ignoranței.” Întorcându-ne la Caleb Crain, descoperim și câteva unde de optimism: „Nu avem motive să credem că scrisul sau cititul sunt pe care de dispariție, dar unii sociologi speculează că cititul cărților din plăcere va aparține, într-o zi, doar unei clase speciale de cititori (…) probabil, cititul nu-și va recâștiga prestigiul exclusivității, dar va deveni un hobby practicat și cunoscut de tot mai puțini.” Același Crain picură de doi bani speranță: „Cititul se va reîntoarce, trimis înapoi de forțe tot atât de complexe cum sunt cele care-l gonesc acum.”
Când, după sfârșitul lumii? Românii au o zicală cinică: „Mortul de la groapă…”
