Prohibiție!

Peste două zile începe prohibiția – perioada cea mai neagră pentru românul cu suflet de pescar. Exact în anotimpul în care totul înverzește și înflorește, când festivalul primăverii te somează să evadezi dintre membranele de beton ale blocului, spre a te bucura de horbota mâțișorilor și a asculta cum susură râul, Ordinul nr. 54/76 aprinde imperativ lumina roșie a stopului: interzis! Înapoi acasă! Vrei natură, uită-te la televizor, sau du-te-n parc, că s-au vopsit băncile și s-au mai asfaltat din alei! Din modul în care-i redactat Ordinul de luptă al Ministerului lui Daea înțelegi că, de s-ar putea, „organele” ar interzice… tot. Dacă până și capturarea… lipitorilor (Hirudo Verbana) nu mai este îngăduită între 1 iulie și 31 august (o fi răstimpul în care gingașele creaturi se giugiulesc și se drăgălesc întru perpetuarea speciei)! Îi zic „ordin de luptă” fiindcă-i redactat cu precizie strategică de Stat Major: zeci de zone în care-i interzis pescuitul „recreativ” pe râurile principale sunt determinate prin coordonate furnizate de satelit. Astfel, Niță, pescarul de porcușori de pe malul Mureșului, va trebui să țină seama că-i delict dacă-și aruncă undița în sectorul 24o28/53′56.64′′ Nord – 24o29′44.01′′ Est. Cum va dibui Niță postata neîngăduinței, greu de bănuit, iar lunga listă a perimetrelor astfel delimitate te duce cu gândul la Cap Canaveral și la lansări de rachete spațiale, nu de râme băștinașe în ape mioritice. Sigur că toată suflarea pământului merită protejată și trebuie protejată, inclusiv lipitorile, fiindcă nu-i mult până când pământenii vor rămâne aproape singuri pe Terra, pentru spectaculoasa diversitate a lumii animale urmând să depună mărturie grădinile zoologice și imaginile tv „old time”. Funia se cam apropie de par, drept pentru care Ministerul se vede obligat să instituie interdicții peste interdicții – mă tem că multe dintre ele mult întârziate. Delta era raiul pescarilor; acum, ai voie să „reții” doar două știuci potrivite pe zi sau un singur crap! În rest, dacă-ți place, n-ai decât să practici pescuitul „catch & release” – prinzi și dai drumul. Adică, un fel de…(bip!). Adevărul adevărat este că bogăția de pește de altă dată s-a dus pe apa Sâmbetei. O spun din experiența proprie, n-am nevoie de atestarea nici unui studiu statistic. Am fotografiat, am filmat, am scris ici-colo în gazete, doi-trei dintre confrații fostelor partide de pescuit memorabile mai trăiesc și pot depune mărturie. Cauzele depopulării apelor n-are rost să le mai enumăr, asta este, aici s-a ajuns. Prutul, râu de graniță ocrotit de deversări poluante prin convenții și tratate, a păstrat până hăt târziu o bogăție de pește doar în Deltă întâlnită. Toate speciile pământului păreau a viețui în „râul blestemat”, lipsea doar piranha. Și cum natura are oroare de vid, iată-l cumva reîncarnat în făptura subțiratecă de creion cu fălci a „fusarului”, exploziv înmulțit în ultimul deceniu și devenit adevărată pacoste. Înhață imediat orice momeală, o-nghite până-n mațe, rămâne nemișcat pe fund și pescarul, pe mal, habar n-are că degeaba așteaptă marea captură: cârligele-s ocupate cu nenorocitul de fusar! O ieșire pe malul Prutului se pregătea amănunțit, cu două-trei zile înainte, fiindcă nu-i apă mai hachițoasă, iar amănuntul ignorat poate compromite totul. Regina momelilor era vetrica, o larvă hâdă și transparentă, pe care mreana o-nhăța imediat. Acum, nu mai apucă: i-o ia, din zbor, fusarul… De atâtea ori întorcându-se de la Prut cu juvelnicul gol (raiul pescăresc de la Stânca-Costești a dispărut și el…), amicii au găsit de cuviință să se lase păgubași și s-agațe scula-n cui. Amicul cu care, toamna trecută, plănuisem o plecare în zori, mi-a telefonat că vin căldurile, că se apropie un nor toxic din Ucraina, iar lui i-a sosit un amic din Franța, așa că–i nevoit să renunțe la expediție… Nu-i chiar plăcut să orbecăiești de unul singur, la trei noaptea, cocoșat sub muntele de tarhaturi, prin râpile păduroase de pe malul Prutului, unde nu-i exclus să dai și peste niscaiva traficanți de țigări ascunși în întunericul vreunei râpe… Când crezi c-ai scăpat la cărare, agăți un rug de mure și plonjezi printre urzici… Nu mai aflu mica plajă din anii trecuți și caut, croindu-mi cu greu drum prin tufăraia câlțoasă, un locșor mai deschis din care să pot lansa sculele fără să le agăț în copaci. Am așezat tot soiul de instrumente nichelate și scumpe, am încercat toate șmecheriile și toate momelile – nimic, apa-i moartă. Pe la opt și jumătate, a sunat amicul cu musafirul din Franța: întreabă cum merge.Ca să-iînnegresc sufletul (merită!) înșir o listă copioasă de șalăi, mrene, somni, plus ditamai crapul scăpat la mal: „dacă ai fi fost tu, cu minciocul…” Aud un oftat adânc: „data viitoare, vin”. Dar pariez că o să-i apară în prag un prieten din Honolulu…