Cupa României

Progresul Frătăuții Vechi s-a oprit în turul II



Formația de Liga a IV-a Progresul Frătăuții Vechi și gruparea Cetatea Târgu Neamț din cel de-al treilea eșalon s-au luptat ieri după amiază pentru un loc în turul al III-lea al Cupei României la fotbal, faza națională.
Învingătoare a ieșit la final formația vizitatoare, cu scorul de 1-0, experiența superioară având câștig de cauză în fața elanului etalat de fotbaliștii echipei gazdă. Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de Bucătaru, după o jumătate de oră de joc, acesta speculând o lipsă de reacție a apărătorilor de la Progresul în propria suprafață de pedeapsă. Sucevenii au avut în continuare câteva bune ocazii de egalare, numai că A. Romaș, Cârdei și Stoian au fost lipsiți de șansă în fața porții.
„Nu am ce să le reproșez băieților, au făcut din nou un meci bun, consider că am părăsit competiția cu fruntea sus”, a declarat delegatul gazdelor, Ion Sopon.
Progresul Frătăuții Vechi a evoluat în alcătuirea Coroamă – Gâză, Emil Romaș, Breniuc, Neamțu, Grigoraș, Acatrinei, Eugen Romaș, Alex Romaș, Stoian, Cârdei. Pe parcursul jocului au mai intrat Lelcu, C. Tăutian, F. Ilie și Șorodoc. Antrenor: Vali Tăutian.



Recomandări