30 august - 1 septembrie

Programul slujbelor la Biserica „Sfântul Nicolae” din curtea Spitalului Vechi Suceava

Programul slujbelor la Biserica „Sfântul Nicolae” din curtea Spitalului Vechi Suceava
Programul slujbelor la Biserica „Sfântul Nicolae” din curtea Spitalului Vechi Suceava

Programul slujbelor la Biserica „Sfântul Nicolae” din curtea Spitalului Vechi Suceava, în perioada 31 august – 1 septembrie, este următorul: vineri, 31 august, între orele 7:00-10:00 – Utrenia, Acatist, Sf. Liturghie, oficiată de un sobor de preoți. Între orele 14:00-17:00 – Taina Sf. Maslu, după care se va ieși în procesiune cu Icoana Maicii Domnului Făcătoare de Minuni. La ora 18:00, va avea loc slujba de Priveghere pentru început de an bisericesc. Sâmbătă, 1 septembrie, prima zi a Anului Bisericesc, la ora 7:00 – Utrenia, Acatist, Sf. Liturghie și Pomenirea Morților. La ora 17:00 – Slujba de priveghere pentru Sf. Duminică.
Scurt Istoric
Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Izvorul Tămăduirii” din Suceava este o biserică misionară și aparține de Spitalul Județean „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, fiind situată în curtea Spitalului Vechi. Începând din 2011, Biserica mai are un hram, și anume Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina, care se prăznuiește pe 9 noiembrie. În Sfânta Biserică sunt păstrate cu grijă moaștele a peste 70 de sfinți.
Icoana Maicii Domnului din fața raclei Sfintelor Moaște a lăcrimat în timpul Sfintei Liturghii din 31 august 2003, când cinstim „Punerea în Raclă a cinstitului Brâu al Maicii Domnului”. „Sfintele Moaște formează un prețios dar duhovnicesc pe care ni L-a dat Dumnezeu. Ele sunt totodată o puternică și convingătoare dovadă văzută a nevăzutului nostru Dumnezeu. Omul legat de pământ vrea întotdeauna să vadă, să pipăie, să înțeleagă mai întâi și apoi să creadă. El mereu caută să vadă minuni, să vadă îngeri, să vadă sfinți, să vadă ce este dincolo de mormânt. Moaștele Sfinților ne vorbesc… Ne cheamă să trăim pentru Dumnezeu, ne invită să mergem pe calea desăvârșirii”.
(Preot misionar Constantin Diaconașu)

Programul slujbelor la Biserica „Sfântul Nicolae” din curtea Spitalului Vechi Suceava
Programul slujbelor la Biserica „Sfântul Nicolae” din curtea Spitalului Vechi Suceava
Programul slujbelor la Biserica „Sfântul Nicolae” din curtea Spitalului Vechi Suceava
Programul slujbelor la Biserica „Sfântul Nicolae” din curtea Spitalului Vechi Suceava

Recomandări

Zi de aleasă sărbătoare în Horodnic de Sus, cu liturghie arhierească oficiată de episcopul Europei de Nord, onoruri pentru preoții comunității și o lecție de unitate a primarului Valentin Luță