Creșterea capacității turistice a municipiului Vatra Dornei în paralel cu creșterea cantității de apa folosită, au condus la reconsiderarea sistemului de alimentare cu apă a localității.
Bugetul local nu ne permite finanțarea acestei investiții din surse proprii. Pentru rezolvarea problemelor de utilități publice cu care se confruntă municipalitatea, am căutat să identificăm și alte surse de finanțare și astfel, în toamna anului 2002, am fost tare bucuroși să aflăm despre Programul de reabilitare a infrastructurii apei în orașele mici și mijlocii – SAMTID (Small and Medium Town Infrastructure Development Programme). Venind în întâmpinarea criteriilor de eligibilitate ale acestui program, împreună cu alte 5 orașe și municipii din județul Suceava (Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului, Fălticeni, Solca și Siret), am procedat la asociere, am comandat documentația tehnică aferentă proiectului, am plătit, fiecare dintre noi, contravaloarea proiectelor. Proiectul a fost depus și mare ne-a fost bucuria să aflăm că proiectul județului Suceava este și câștigător. Pentru a derula proiectul declarat câștigător, am procedat și la predarea activității de alimentare cu apă și canalizare unui operator unic, S.C. ACEST S.A. Suceava, pentru că așa cereau normele de finanțare ale Uniunii Europene.
Am trecut peste toate, la gândul că vor începe lucrările de reabilitare a rețelelor de apă, se vor diminua pierderile în rețea, va crește calitatea serviciilor și astfel se va îmbunătăți calitatea vieții locuitorilor dorneni.
Toată bucuria noastră a durat până pe data de 29 martie când a fost semnat contractul cu executantul lucrărilor. Ministerul Integrării Europene, în urma licitației internaționale organizată, a încheiat contractul de execuție lucrări cu firma austriacă STRABAG AG. Până aici, nimic îngrijorător. Firmă austriacă, de renume european… părea a fi ceva foarte serios, fiind recunoscută dragostea și respectul bucovinenilor pentru tot ce-i austriac. Ne așteptam ca în cel mult două luni de la semnarea contractului să înceapă lucrările. Ni s-a promis, verbal ce-i drept, începerea lucrărilor în 15 mai. Apoi 15 iunie, apoi 1 iulie, apoi 15 iulie, 1 august… și în sfârșit pe date de 15 august constructorul STRABAG s-a prezentat la Vatra Dornei, cu mare entuziasm pentru începerea lucrărilor. Chiar mă gândeam să aduc un sobor de preoți să binecuvânteze începerea lucrărilor. Și chiar au început să lucreze. De fapt să se facă că lucrează. Au început cu mare elan săpătura pe strada Mihai Eminescu, strada din centrul stațiunii, ce urma ca imediat după montarea conductelor, să fie și asfaltată. S-au săpat 300 ml, nu s-a montat nici un metru de conductă și ca să nu-i mai “stresăm” cu problema montării conductelor și astuparea șanțurilor, au abandonat lucrarea și au plecat. Unde? Nu știm. Când se vor întoarce să continue lucrarea? Nu știm. Știm doar că ne pare rău pentru că facem parte din acest program care este coordonat cu atâta lipsă de interes și profesionalism. Și ne mai pare rău pentru cei aproximativ 3 miliarde cheltuiți până acum pe acest program. Mai completez faptul că administrațiile locale nu sunt parte la contractul semnat de Ministerul Integrării Europene. Administrațiile locale sunt doar plătitorii cheltuielilor neeligibile, vreo 400 mii euro pentru municipiul Vatra Dornei și responsabili pentru rambursarea sumelor către Banca Europeană de Investiții, în sumă de circa 1.400.000 Euro.
Neexecutarea lucrărilor de înlocuire a conductelor de apă a condus la întârzierea altor trei mari programe ce se derulează în Vatra Dornei. Este vorba despre programul național de reabilitare drumuri, care pentru noi înseamnă asfaltarea porțiunii DN 17 care traversează orașul, înseamnă programul PHARE de reabilitare a infrastructurii turistice, unde avem prevăzute reabilitarea și modernizarea mai multor străzi din stațiune. De asemeni, anul acesta am contractat un credit de 150 miliarde lei de la bănci, pentru asfaltarea mai multor străzi. Toate aceste programe sunt date peste cap și întârziate, datorită faptului că nu sunt executate lucrările de reabilitare a rețelelor de apă.
Domnilor de la STRABAG, ce aveți totuși de gând? Să fie adevărat proverbul românesc „la pomul lăudat să nu te duci cu sacul”?
Primarul municipiului Vatra Dornei
Ing. Constantin HUȚANU




