Cetățenii sau companiile care doresc să cumpere mașini electrice sau hibrid pot beneficia, începând de luni, de facilități de la Administrația Fondului de Mediu, fie că au sau nu o mașină veche de casat prin programul „Rabla”, a anunțat, vineri, Ministerul Mediului și Pădurilor (MMP).
În acest an, programul va fi disponibil doar pentru o lună, din 3 octombrie până în 4 noiembrie, însă autoritățile dau asigurări că el va fi reluat în 2012.
Suma alocată subvenției pentru mașini hibride sau electrice va fi în acest an de 5.000.000 de lei.
Conform legii, persoanele și instituțiile care casează o mașină veche și vor să-și cumpere una nouă primesc două vouchere „Rabla” dacă autovehiculul ce va fi cumpărat este hibrid și patru dacă este complet electric. Cei care nu casează o mașină dar vor să cumpere un autoturism cu motor hibrid primesc bonus de la Administrația Fondului pentru Mediu o subvenție de zece la sută din valoarea mașinii noi dar nu mai mult 1.800 de euro și 20 la sută dar nu mai mult de 3.700 de euro dacă-și cumpără o mașină cu motor electric.
„Facilitățile acordate celor care achiziționează acest tip de autovehicule urmăresc stimularea achiziției, atât de către persoanele fizice cât și de către autoritățile administrației publice centrale și locale de mașini hibrid și electrice, în vederea creării unui mediu nepoluant și care să respecte normele europene referitoare la poluare”, se arată într-un comunicat de vineri al Ministerului Mediului și Pădurilor (MMP).