Complexul Muzeal Bucovina (CMB) Suceava a depus la Direcția Muzee, Colecții, Garanții Guvernamentale din cadrul Direcției Generale Patrimoniu Cultural Național de la Ministerul Culturii și Cultelor (MCC) documentația aferentă solicitării de finanțare pentru patru proiecte care se circumscriu programului național de restaurare „Patrimoniu în pericol”.
Potrivit acestui program, care are ca obiectiv restaurarea monumentelor de arhitectură populară și a patrimoniului mobil din muzeele în aer liber, finanțarea se face în baza unor proiecte întocmite de specialiștii muzeelor, solicitanții trebuind totodată să se înregistreze în Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice.
Restaurarea unor obiective din Muzeul Satului Bucovinean
Așa cum a precizat directorul general al CMB Suceava, Constantin-Emil Ursu, decontarea lucrărilor finanțate în acest an prin acest proiect de către MCC se va finaliza până la data de 30 septembrie.
Cele patru proiecte ale CMB Suceava vizează restaurarea unor obiective din Muzeul Satului Bucovinean de pe platoul Cetății de Scaun, respectiv biserica Vama (monument de arhitectură donat de Parohia Înălțarea Domnului din Vama de Jos, care datează din anul 1783, pentru care s-au întocmit două proiecte, unul privind restaurarea iconostasului, iar celălalt pentru restaurarea picturii interioare), amplasarea în incinta muzeului sucevean în aer liber a oloierniței deja achiziționate și restaurarea șarpantelor a patru case rustice.






