În perioada 1-3 mai

Programul de Paște 2021 în centrele comerciale și supermarketurile din Suceava

Marile centre comerciale, dar și principalele supermarketuri din municipiul Suceava vor avea și sâmbătă ușile deschise pentru clienții care mai au de făcut cumpărături pe ultima sută de metri.
Duminică, 2 mai, toate magazinele și centrele comerciale sunt închise.
De luni, 3 mai, cele mai multe dintre magazine vor fi redeschise, dar după un program special de funcționare.
Iulius Mall și Auchan, deschise din a doua zi de Paște
Iulius Mall Suceava va fi deschis inclusiv sâmbătă, 1 mai, dar după un program special, în intervalul orar 10.00-18.00.
Hipermarketul Auchan este deschis inclusiv sâmbătă, între 07.00-18.00.
În prima zi de Paște, magazinele din Iulius Mall Suceava, inclusiv hipermarketul Auchan, vor fi închise.
De luni, 3 mai 2021, toate magazinele vor fi deschise între orele 10.00-21.00.
Programul magazinelor din Shopping City Suceava
În preajma sărbătorilor de Paști, magazinele centrului comercial Shopping City Suceava vor funcționa după un program special.
Sâmbătă, 1 mai, orarul de funcționare al magazinelor din galeria comercială este cuprins între orele 09.00-18.00.
Duminică, în prima zi de Paște, centrul comercial va fi închis.
De luni, 3 mai, centrul comercial Shopping City Suceava va fi redeschis, de la ora 10.00 până la ora 20.00.
Din a treia zi de Paște, programul revine la normal.
Carrefour, închis doar în prima zi de Paște
Magazinul Carrefour are în aceste zile un program special de funcționare.
Sâmbătă, 1 mai, magazinul va fi deschis între orele 07.00-19.00, iar pe 2 mai, în prima zi de Paște, angajații vor fi liberi.
Din 3 mai, Carrefour va reveni la programul normal de funcționare, între orele 07.00-21.00.
Leroy Merlin, închis duminică și luni
Magazinul de bricolaj Leroy Merlin, din cadrul Shopping City Suceava, este deschis chiar și în Sâmbăta Mare, între orele 08.00-17.00.
Duminică și luni magazinul este închis, dar din 3 mai va fi redeschis.
Decathlon, redeschis de luni, 3 mai
Magazinul Decathlon, dedicat articolelor sportive, din cadrul Shopping City Suceava, va fi deschis inclusiv sâmbătă, 1 mai, dar în intervalul orar 09.00-17.00.
În prima zi de Paște, magazinul este închis, dar de luni, 3 mai, acesta revine la programul normal de funcționare, între orele 09.00-20.30.
Magazinele Lidl, închise pe 2 și 3 mai
Magazinele Lidl vor funcționa inclusiv sâmbătă, 1 mai, în intervalul orar 7:00-18:00.
În prima și a doua zi de Paște, respectiv 2 și 3 mai, toate magazinele Lidl vor fi închise.
Magazinele Kaufland, redeschise din a doua zi de Paște
Sâmbătă, 1 mai, magazinele Kaufland vor avea program de funcționare de la 6:00 la 18:00, iar duminică, 2 mai, în prima zi de Paște, magazinele Kaufland vor fi închise.
Luni, 3 mai, magazinele se vor deschide la ora 9.00, iar ora închiderii va varia între 16:00 și 17:00, în funcție de magazin.
Penny Market, închis duminica
Penny Market a pregătit un program special pentru perioada sărbătorilor pascale.
Sâmbătă, 1 mai, programul de funcționare este în intervalul orar 6:00-18:00. Magazinele PENNY vor fi închise în duminica de Paște, 2 mai.
Programul cu clienții va fi reluat de luni, 3 mai, începând cu ora 09.00, până la ora 17.00.
Selgros, închis doar duminică
Hipermarketul Selgros este deschis inclusiv sâmbătă, 1 mai, între orele 07.00-18.00.
Duminică, 2 mai, Selgros va fi închis, dar de luni, 3 mai, clienții sunt așteptați, în intervalul orar 08.00-18.00.
Profi, închis doar în prima zi de Paște
La Profi, majoritatea magazinelor au program prelungit în Săptămâna Mare, iar în ziua de sâmbătă, 1 mai, magazinele Profi se închid la ora 19.00.
Duminică, 2 mai, majoritatea magazinelor Profi sunt închise, urmând a se redeschide luni, 3 mai, în intervalul orar 10.00-18.00.
Dedeman, închis sâmbătă și duminică
În perioada sărbătorilor pascale ortodoxe, magazinul Dedeman va fi închis în zilele de sâmbătă și duminică, adică 1 și 2 mai, urmând să își aștepte clienții începând de luni, 3 mai, între orele 08.00-21.00.

Recomandări

Auchan sărbătorește 19 ani prin Aniversariada cu peste 1.300 de oferte, beneficii speciale MyCLUB și Marea Tombolă cu premii de peste 220.000 de lei

Festivalul „IDEAL Sport4All”, două zile de sport, incluziune și activități recreative adaptate pentru copii și tineri cu dizabilități

CJ Suceava organizează la finalul acestei săptămâni o nouă ediție a Târgului de Toamnă „Produs în Bucovina”

Prima zi de grădiniță, de la 1.5 ani! La Bambino din Suceava aveți grădiniță și creșă cu locuri disponibile