Programul de Educație Antidiscriminare EU-HOPE DIVERSITY

RADIOGRAFIA UNUI ETNOCID ANUNȚAT
Ceea ce știm deocamdată este doar atât : că patru copii rromi au murit arși de vii la Livorno pe 11 august, că părinții lor fuseseră arestați inițial și puși sub acuzație, dar că, la numai câteva zile de la tragicul eveniment, și anume pe 20 august, Grupul Armat pentru Epurare Etnică GAPE a revendicat asasinatul prin scrisori adresate cotidienelor „Il Tirreno” și „La Nazione”, amenințând cu noi atacuri și cerând în mod imperativ tuturor rromilor să părăsească Italia.
„Scopul nostru este să-i eliminăm pe rromii numeroși care circulă pe teritoriul italian, pentru că ei reprezintă scursura umanității. Suntem sătui de acțiunile lor criminale”, preciza scrisoarea presupușilor atentatori, care încheia cu un ultimatum: „Le acordăm (rromilor) un termen de 20 de zile, începând cu 25 august, să părăsească teritoriul italian și să evacueze taberele de nomazi de pe tot teritoriul țării. În caz contrar, în fiecare lună va avea loc un atentat într-o altă tabără, cu consecințe chiar mai grave decât la Livorno”.
Să observăm, bazându-ne pe moderata interpretare a acestor fapte, că actele teroriste de tip grupare radicală islamică sau de tip acțiuni de epurare etnică precum cea de mai sus (comisă asupra a patru copii rromi ca etnie, dar probabil români ca cetățenie), se petrec în plină Europa democrată. În fața actelor extremiste, democrația își demonstrează limitele, preconizate cândva chiar de Churchill când enunțase un adevăr de care astăzi, în cursul instalării fenomenului de globalizare, ne lovim mai mult decât oricând. « Democrația, spusese el, este cea mai rea guvernare, cu excepția tuturor celorlalte, care sunt mai rele decât ea ». Așadar, privind cu durere la experiențele secolului trecut în ceea ce privește drumul democrațiilor către prăbușirea lor în totalitarisme (nazism și gulag), să ne reamintim faptul că adevărata esență a democrației nu este « puterea poporului » care adesea aduce adevărate și mari prejudicii progresului real. Adevărata esență a democrației este aceea de a împiedica dictatura, de a împiedica privarea de libertate, de a împiedica alt tip de putere decât statul de drept, după cum sublinia și Karl Poppper, intervievat de Giancarlo Bosetti. « În democrație nu există principiul conform căruia majoritatea are întotdeauna dreptate, pentru că majoritatea poatre comite cele mai grave greșeli, poate să zămislească un tiran, poate să voteze în favoarea tiraniei, cum s-a petrecut atât de des. În Germania, Hitler nu a obținut niciodată majoritatea, dar în Austria a fost votat de peste 90% din alegători », iar mai recent, partidele comuniste sovietice au plecat de la procente mici de alegători, dar au dominat copios timp de decenii, în statul-partid totalitar.
Reluând acum somația grupării italiene GAPE care și-a asumat asasinatul, și anume « Scopul nostru este să-i eliminăm pe rromii numeroși care circulă pe teritoriul italian, pentru că ei reprezintă scursura umanității. Suntem sătui de acțiunile lor criminale », regăsim aici sâmburele ce naște fructul monstruos al gândirii totalitare. Și anume, folosind jertfa rituală a « arderii de tot », o minoritate extremistă a societății, bazându-se pe specificul indezirabil al unei etnii ca cea rromă (deloc agreată în lume), instituie un așa-zis criteriu de elecție (« ei reprezintă scursura umanității », chipurile, pentru că au un grad de infracționalitate înalt, – dar să nu uităm că la fel se spune și despre evrei în toiul puseelor antisemite, al pogromurilor, al Holocaustului, deși evreii dețin recordul la Premii Nobel al umanității n.m.) și instituie un așa-zis principiu de stratificare a umanității în : oameni ce au dreptul de a trăi și oameni ce nu merită să trăiască, cu scopul de a-și justifica excesele, discriminările, crimele, epurările etnice. Apoi, prin recursul la negarea statului de drept, acea minoritate urmărește impunerea mecanismelor sale radicale întregului sistem.
Câtă vreme societatea în care se petrec astfel de excese rămâne pasivă, căci nu dispune de indivizi dotați cu educație cetățenească reactivă și interactivă, șansele grupărilor extremiste de a se erija în așa-ziși vidanjori comunitari sporesc enorm. Punctul de inițiere a marilor erori ce duc la totalitarism și la genocid este pasivitatea cetățenilor, a statului, a actanților politici, a societății, cu toate mecanismele ei.
În fond, arderea copiilor rromi și mesajul emis ulterior de gruparea extremistă ne pune în fața unor noi amenințări de genocid, etnocid și Holocaust. Pentru o corectă abordare, voi folosi teoria lui Andrei Oișteanu, ce valorifica astfel proprietatea termenului de Holocaust, bazat pe experiența evreiască : « Termenii biblici Shoah și Holocaust au fost folosiți de evrei încã de la începutul anilor ‘40 pentru a denumi măcelul la care erau supuși ei înșiși. Shoah (citeste șóa) este un cuvânt ebraic – cu sensul de „catastrofă”, „prăpăd”, „distrugere totală”. El apare doar de două ori în Vechiul Testament: „Nu te vei teme [..] de prăpădul celor fără de lege” (Proverbe, III , 25; vezi și Isaiia, X, 3). În Biblie se vorbește de „rânduiala săvârșirii diferitelor jertfe” (Ieșirea XIX, Levitic, VI). Printre acestea era jertfa „arderii de tot”, în cadrul căreia toate părțile animalului sacrificat erau arse în întregime: „Să arzi berbecul întreg pe jertfelnic, căci este ardere de tot a Domnului” (Ieșirea, XIX, 18). Într-un alt tip de jertfă, doar o parte a animalului era arsă pe jertfelnic, iar alta era consumată ritual de sacrificator: „Să iei pieptul berbecului […]. Aceasta să fie partea ta” (Iesirea, XIX, 26). Traducătorii Bibliei în limba greacă – evrei elenizati din Alexandria secolului al II-lea î.e.n. – au echivalat sintagma „ardere de tot” prin grecescul holo („tot”) + causton („ardere”). Evident, termenul Holocaust – impus în anii ’60 de mediile intelectuale americane – a fost folosit la figurat pentru a desemna masacrul la care au fost supuși evreii europeni în anii ‘30-’40. » La masacru, în perioada respectivă, au fost supuși nu numai evreii, ca etnie, luată integral, ci și țiganii, rromii de astăzi, abordați nu individual, ci tot ca etnie.
…Pun, încă, această privire tristă și această scurtă interpretare a evenimentului de la Livorno, sub semnul reflecției. Majoritatea cetățenilor își spun în sinea lor, ca pe o scuză : « Nouă nu ni se poate întâmpla. Noi nu suntem țigani. Noi nu suntem evrei. Noi nu suntem arabi. », fiind educați în spiritul discriminării și mulți nefiind dispuși să iasă din matricile de gândire rasistă, ultranaționalistă, antisemită, antirromă, antialteritate ce au dominat gândirea europeană a secolului trecut. Și pe cea românească. Însă istoria a demonstrat că întotdeauna pasivitatea majorității în fața unei crime comise de o minoritate împotriva altei minorități a însemnat oficializarea, recunoașterea și legalizarea crimei. Din momentul legalizării crimelor comise împotriva unui « străin » (alogenul, veșnicul vinovat), oricine va putea fi ars de tot, oricine va purtea fi jertfit, în numele unei așa-zise purificări. (Și, oare, creștină fiind, mă întreb cine are împuternicirea de a purifica, pe pământ, prin arderea de tot, pe ceilalți, când natura tuturor oamenilor este imperfecțiunea, iar democrația înseamnă mai ales dreptul de a nu avea dreptate, adică dreptul de a greși și de a fi iertat, acceptat, tolerat ?).
Cumva, Uniunea Europeană a învățat lecția secolului trecut : « cu cât cota de violență în societate va fi mai mare, cu atât va slăbi mai mult acordul general pentru a o elimina, cu atât mai mult vor fi extinse măsurile politice de tip represiv ». Dar teoria și practica, se vor întâlni ele la timp, pentru a preveni noi tragedii colective ?
Angela FURTUNĂ
Scriitoare, publicistă
Membră a Uniunii Scriitorilor din România
angelafurtuna@yahoo.com
http://laurencejth.over-blog.net/