Programul de Educație Antidiscriminare EU- HOPE DIVERSITY

DESPRE CRIMINALITATEA MAFIILOR MASCULOCRATE
Acum câteva zile, la Hyderabad, scriitoarea Taslima Nasreen – celebră deja în lume pentru curajul de a-și fi descris viața de femeie în societatea islamică (născută fiind în Bandladesh, de etnie bengali) – și-a lansat o nouă carte. Adevărurile devoalate de Taslima nu sunt îngroșate. Dar femeia plătește în ochii publicului fundamentalist pentru faptul că este o femeie curajoasă, emancipată, ce dorește modernizarea vieții femeilor musulmane, sau măcar a celor care o doresc, dar această modernizare să nu atragă ulterior persecutarea femeilor și condamnarea lor la moarte. Librăria unde a avut loc lansarea cărții a fost atacată de circa 100 de membri ai unui partid islamic local, iar autoarea a fost lovită cu scaune, cu bâte, cu cărți grele, cu obiecte contondente aflate la îndemână. Taslima a fost protejată de publicul de cititori și de admiratori, astfel că, deși grav rănită, a supraviețuit atacului. Fugită în 1993 din Bangladesh după ce un grup de fanatici mahomedani numiți „Soldații Islamului” au amenințat-o cu moartea, autoarea se stabilise în Suedia, dar a revenit la etnia de origine în Bengalul de Vest din India, unde însă o nouă organizație mahomedană a oferit un premiu de 100 000 de dolari celui ce va reuși să o asasineze.
Dacă în lumea occidentală și sud europeană aparențele sunt cosmetizate încă, sau o parte din drepturi au fost deja cucerite de lupta grea purtată de feministe în ultimele cinci decenii, alte societăți, îndeosebi cele musulmane tradiționale, nu acceptă nici la ora actuală și sub nicio formă dialogul de idei, descătușarea femeii din robia milenară, sau critica ori punerea sub semnul îndoielii a regulilor bărbătești.
Organismele specializate ale Uniunii Europene și organzații nonguvernamentale nu contenesc că privească îngrijorate către cifrele ce cuantifică în fond calitatea vieții femeilor, și de aici, a familiilor și a copiilor.
În Rusia, de exemplu, acum 10 ani, din circa 331 815 crime comise împotriva femeilor, 14 000 erau violuri. 80% din actele de violență casnică au ca obiect femeia. În fiecare an, circa 15 000 de femei sunt ucise de soțul lor sau de un membru al familiei. Mai multe mii de femei din Rusia au ajuns victime ale prostituției forțate în Europa Occidentală. România deține recorduri la fel de triste, deși adevărata față a lucrurilor încă nu poate fi bine contabilizată din cauză că cel puțin 50% din cazurile de violență reale nu sunt raportate, femeile aflăndu-se încă sub legea tăcerii. Un adăpost- din puținele adăposturi- pentru femei agresate din România a primit în anul 1997 aproape 500 de apeluri și a găzduit 230 de refugiate. În prima jumătate a anului au fost înregistrate circa 1000 de cazuri de viol. 50% dintre femeile agresate suferă aceste acțiuni din partea soțului sau a familiei chiar la domiciliul personal. 60% dintre divorțurile pronunțate în București într-un an au drept cauză violența fizică. Din 100 de femei arestate pentru omucidere, 60 își uciseseră soțul ca reacție la violența lui prelungită. Și în Marea Britanie femeile o duc rău. Un sfert din populația feminină este bătută la domiciliu de membrii familiei. Circa 9 % dintre femeile care lucrează sunt hărțuite sexual de șefi, iar din acest procent, 20% sunt femei din domeniul universitar și academic politehnic britanic, arată un recent raport, unul din sutele existente. Părintele Aodh O’Halpan, preot catolic roman din Londra, care se implică mult în ajutorarea muncitorilor imigranți victime ale patronilor lor, a dezvăluit recent faptul că femeile sunt maltratate șapte zile din șapte, câte 18 ore pe zi. Ele sunt subnutrite, forțate să doarmă în barăci sau în toalete, și devin obligatoriu victime ale serviciilor sexuale ce li se pretind și a muncilor fizice grele. Este o degradare abjectă, afirmă părintele. Acum 10 ani statisticile engleze raportau peste 2000 de cazuri de rele tratamente aplicate imigrantelor ce muncesc în muncile domestice, dar numărul lor real ar fi mult mai mare, se presupune. Aceeași lege a tăcerii și indiferenței însoțește peste tot agresiunea împotriva femeilor. Ministerul de Interne estimase la 110 000 numărul bărbaților găsiți vinovați de infracțiuni privind copiii. 1 din 60 au fost inculpați pentru crime sexuale înainte de a împlini 40 de ani. Cele mai afectate de aceste abuzuri sunt în statisticile britanice fetițele și adolescentele.
Tactica socială clasică, devenită o practică eficientă în adordarea condiției femeii de către bărbații care dau nota oficială a discriminării este minimalizarea și atacul la persoană, însoțite de cinism și de ironie: zeflemeaua și bășcălia sunt ingrediente uzuale cu care se confruntă femeile angrenate în viața profesională, socială militantă și publică. Să ne amintim felul cum era manipulată opinia publică românescă la începutul anilor 90 de către revistele partidului România Mare, atunci când acestea au demonizat și prezentat cât se poate de vulgar câteva personalități feminine publice ca Doina Cornea, Monica Lovinescu, Ana Blandiana, Mariana Marin, Angela Marinescu, Marta Petreu sau Ileana Mălăncioiu, care sunt repere ale vieții culturale românești. Între cei care au coborât mereu ștacheta discuțiilor despre elitele feminine se numără, jenant!, și „mari bărbați” afirmați în viața culturală sau politică românescă. Cu acest misoginism de prost gust, bărbații de carieră actuali pot ieși definitiv din peisajul oficial, deoarece legea antidiscriminare începe să devină funcțională.
Un caz: un intelectual de pe la noi, teribil de vanitos și histrion, în clipa în care s-a simțit incapabil să mai susțină cu argumente o polemică pe o temă culturală, a ținut să-și folosească stilul misogin de a rezolva problema: a recurs la atacul la persoană. Și așa m-am trezit calomniată în public de individ, care m-a „taxat” ca fiind eu o… Elena Ceaușescu în fața căreia, chipurile, tipului, un tip uns cu toate alifiile ce joacă însă rolul inocentului, i se face… rău. Bărbații, eterni versați utilizatori de diversiuni care să le acopere excesele sau viclenia cabotină, folosesc adesea acest procedeu: evitarea polemicii, pe un teren pe care se simt nesiguri, și înlocuirea ei fie cu atacul la persoană și calomnia, fie cu bătaia, despre care cred că este ruptă din rai atunci când o aplică femeilor și copiilor sau bătrânilor.
Alte cazuri: Monica Lovinescu este încă „apreciată” ca fiind incapabilă și „vândută”, de către niște scriitorași ratați din urbea noastră sau din țară, adevărați maeștrii ai denunțurilor și ai turnătoriei, prin care și-au croit de fapt și „carierele”; Ana Blandiana este taxată drept femeie ușoară de către aceiași pigmei care s-au prostituat ideologic timp de decenii, iar când i-a pălit senilitatea, au considerat că a fost o virtute să slujești lubric „tătucii” de partid și de stat; între timp, Doina Cornea e prezentată drept o gospodină isterică. Despre autorii acestor mârșăvii nu s-a auzit, însă, valoric vorbind, mai departe de comuna Flamânzi, dar și acolo doar printre rude. Pe de altă parte, înverșunații noștri „vânători de femei” își tratează cu mult respect marile vicii personale, psihopatiile și paranoia de ratare însoțite de alcoolism, sadism și de depravare, abuzurile, ilegalitățile, și chiar prostia agresivă sau manipularea politică, având acces la anumite etaje ale partidelor sau instituțiilor în chip de scule de serviciu. Iar astfel de oameni își fac cu plăcere o carieră începând nu cu construirea propriei opere și a propriei demnități civice, ci cu distrugerea la propriu a potențialilor concurenți și…concurente. Multe femei de carieră de astăzi duc cu curaj lupta inegală cu mafiile masculocrate – ce afișează mereu o insalubră superioritate-, și e abia începutul liberalizării, doamnelor și domnilor!
Angela FURTUNĂ
Scriitoare, publicistă
Membră a Uniunii Scriitorilor din România
angelafurtuna@yahoo.com
http://laurencejth.over-blog.net/