EU-HOPE DIVERSITY
Eternul homo sovieticus din și de lângă noi (I)
Născut în 1971, în URSS, absolvent al Facultății de Filosofie (Universitatea Al.I.Cuza, Iasi, 1996) și al masterului de Filosofie de la Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj, 1997, Vasile Ernu a debutat în literatura română cu volumul Născut în URSS, Editura Polirom, Iași, 2007, pentru care a primit cel mai recent Premiu al Uniunii Scriitorilor din România. Autorul mărturisește că a gândit această carte ca pe o mărturie despre ceea ce a fost homo sovieticus, așa cum și-l amintește generația sa, aflată acum în al treilea sau al patrulea deceniu de viață, că lucrarea ar fi trebuit să fie colectivă, însă majoritatea partenerilor săi de dialog sunt deja răspândiți în cele patru vânturi și prinși în rosturile deloc facile ale vieții concrete. E de ajuns să afli despre cuprinsul cărții și să te situezi în generații cel puțin egale cu a autorului sau mai vechi, pentru a constata că propria minte își începe singură o scanare automată a trecutului în același land sovietizat prin import politico-ideologic. Apare chiar un sentiment de empatie și de înțelegere mutuală: ca între oameni care știu despre ce se vorbește aici, pentru că au trecut și ei prin asta.
Interesant la acest prozator este modul în care cartea sa își scrie, de fapt, cititorii, istoria, viața lor și destinul lor de ființe cărora le-a fost dat să trăiască fără putința alegerii aici, în « lagărul sovietic », și nu în altă parte. Ovidiu Țichindeleanu, căruia îi dau dreptate, comentează despre Născut în URSS, că « este una dintre rarele lucrări postdecembriste care încurajează rezistența critică împotriva caricaturizării propriului trecut, împotriva autocolonizării spațiului cultural românesc cu ideologeme preluate din repertoriul « taberei victorioase » a Războiului Rece ». Identitatea asumată nu este, la urma urmelor, un gest de capitulare sau de lașitate, pentru că absența libertății instituie amoralitatea, în fapt, ca maladie a spiritului cetățeanului sovietic sau a celui sovietizat din Est. Uimitor este, mai departe, și felul în care această carte se așează firesc într-un continuum sociologic și într-o perspectivă culturală trasată fără complexe (Habermas spunea cândva că, în fond, conștiința publică este un continuum de discontinuități) : după generația străbunicilor și a bunicilor, sedusă și deja resemnată în fața iluziei, gloriei și căderii bolșevismului, a urmat generația extrem de critică și de răzvrătită a fiilor și nepoților, avizi de perestroika și de liberalizare în anii 80 și 90, după care, iată, vine o nouă generație viguroasă, proaspătă, care observă de data aceasta fără condimentul luptei de clasă faptul că roșul de kremlin nu este totuși chiar atât de rău : « Lumea în care am trăit nu a fost nici atât de rea și nici atât de bună pe cât cred unii sau alții.
Angela FURTUNĂ
Scriitoare, publicistă
Membră a Uniunii Scriitorilor din România
angelafurtuna@yahoo.com
http://laurencejth.over-blog.net/
