Programele școlare pentru clasele I și a II-a, în dezbatere publică două săptămâni



Programele școlare pentru clasa I și clasa a II-a au fost lansate marți în dezbatere publică, de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (MECTS), opiniile și sugestiile consultative privind respectivele documente putând fi trimise timp de două săptămâni.
Programa pentru clasa I cuprinde aria curiculară pentru disciplinele Limba și comunicare, Consiliere și orientare, Arte și tehnologii, Matematică și științele naturii, Om și societate, Sănătate și motricitate, dar și programe școlare pentru religie și pentru șapte minorități. Programa pentru clasa a II-a cuprinde arii curiculare și programe continuând pregătirea începută cu un an în urmă.
În anul școlar 2013-2014, se va lucra la clasă pe baza noilor manuale, elaborate conform unui nou plan de învățământ și pe baza noilor programe școlare, și a ghidurilor pentru profesori care vor însoți aceste cărți doar la clasa pregătitoare, clasa I, clasa a II-a, clasa a V-a și anul I al școlii profesionale.
În ceea ce privește planul de învățământ și noile programe școlare pentru clasa a IX-a – ruta liceală, deși Legea Educației Naționale este în vigoare din februarie 2011, s-a constatat că, în tot acest timp, la nivelul MECTS nu au fost parcurși pașii necesari elaborării acestor documente, informează ministerul, într-un comunicat remis, marți, agenției MEDIAFAX.
„Drept urmare, ministrul Liviu Marian Pop a solicitat măsuri urgente din partea departamentelor responsabile din minister, pentru remedierea în timp util a acestei disfuncționalități”, a precizat sursa citată.
Programele școlare pentru clasele I și a II-a au fost publicate pe pagina web a MECTS , www.edu.ro«http://www.edu.ro, iar sugestiile și propunerile constructive pot fi trimise la adresa e-mail curriculum@ise.ro sau prin poștă, pe adresa MECTS, str. General Berthelot nr. 28-30, București, sector 1, cod 010168.