Oportunități de la AIESEC

Programe de training și stagii de practică pentru studenții Universității Suceava

Studenții Universității „Ștefan cel Mare” Suceava (USV) care vor să participe la o serie de training-uri în domeniile Marketing, Comunicare, IT și Inginerie alimentară și totodată să experimenteze ce înseamnă cu adevărat modul de lucru într-o companie suceveană se pot înscrie la „AIESEC Academy”, proiect inițiat de organizația AIESEC.
Aflat la cea de-a III-a ediție în Suceava, „AIESEC Academy” oferă studenților un cadru non-formal de dezvoltare, facilitând interacțiunea lor cu mediul de afaceri de pe plan local.
Potrivit Alexandrei Ciortan, membru AIESEC Suceava, „proiectul constă într-o serie de training-uri livrate de persoane ce lucrează în domeniile vizate, seminarii ce vor avea loc în weekendurile 16-17 mai și 23-24 mai, la USV, urmate mai apoi de o perioadă de practică în cadrul unor societăți sucevene cu care am încheiat parteneriate”.
Aceasta a mai arătat că în cadrul programului se pot înscrie atât studenți, cât și masteranzi ai USV, indiferent de anul de studiu.
Anul trecut, 63 de studenți suceveni s-au înscris în acest program, organizatorii așteptându-se ca la ediția din 2014 să participe circa 100 de tineri.
Înscrierile se fac până pe 13 mai
Alexandra Ciortan a mai menționat că acest proiect de educație non-formală le oferă studenților oportunitatea de a își completa atât cunoștințele teoretice acumulate în facultate, dar și de a le pune în aplicare în cadrul stagiilor de practică oferite de societățile care au acceptat să colaboreze în acest proiect. Astfel, prima etapă a proiectului, cea de training-uri, își propune să dezvolte cunoștințele studenților în domeniul ales prin discuții și prezentări ale unor persoane din domeniile respective. Cea de-a doua etapă, cea de practică, oferă tinerilor participanți oportunitatea de a cunoaște îndeaproape și de a se familiariza cu atmosfera mediului economic sucevean.
Printre companiile care au răspuns pozitiv propunerii membrilor AIESEC de a se implica în acest proiect se numără Killer, Herbalife, E-advertising, Assist Software, Suceava Live etc., dar și Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului Suceava. Studenții Universității Suceava care sunt interesați să se înscrie în proiect o pot face completând un formular pe care îl pot găsi pe www.aiesec-suceava.ro. Înscrierile se fac până la data de 13 mai.

Recomandări

Valentin Ionescu (ISF): România în pas cu finanțele, peste 30.000 de participanți la programe și sute de cursuri derulate în 2025 arată că Institutul de Studii Financiare face pași concreți pentru o Românie mai responsabilă financiar

Pledoarie pentru un „ecosistem economic sustenabil”. Interviu cu prof. univ. dr. ec. Carmen-Eugenia Nastase

Cooperarea economică și academică, obiectivele vizitei la Suceava a ambasadorului Indiei în România, E.S. Manoj Kumar Mohapatra

Prefectul Traian Andronachi, E.S. Dr. Manoj Kumar Mohapatra, președintele Gheorghe Șoldan și vicepreședintele Nicolae Robu
Prefectul Traian Andronachi, E.S. Dr. Manoj Kumar Mohapatra, președintele Gheorghe Șoldan și vicepreședintele Nicolae Robu

Casa Teona împlinește un an – un an de joacă, terapie și comunitate pentru copiii cu cerințe speciale din județul Suceava