Programatorii care lucrează în România vor fi scutiți și anul viitor de la plata impozitului pe salariu, deoarece Guvernul a decis să mențină această facilitate și în 2009, a anunțat, miercuri, ministrul Economiei și Finanțelor, Varujan Vosganian. Guvernul a hotărît, în 2001, eliminarea impozitului pe salariu pentru firmele din domeniul industriei software care au angajați programatori români certificați și care se încadrau pe următoarele categorii de personal: analist, programator, proiectant sisteme informatice, consultant în informatică, inginer de sistem în informatică, administrator de baze de date, inginer software și manager de proiect în informatică.
În luna iunie 2008, Executivul a modificat, prin ordonanță de urgență, modalitatea de calcul a contribuției programatorilor din cadrul producătorilor de aplicații informatice pentru asigurările de sănătate, prin schimbarea bazei de calcul a contribuției de la salariul minim brut pe țară la salariul realizat.
Modificarea a fost criticată de președintele Asociației Patronale a Industriei de Software și Servicii – ANIS, Liviu Dan Drăgan, care a apreciat că eliminarea facilităților pentru programatori nu este oportună și poate îndepărta investitorii.
Conform patronatului IT, stabilitatea cadrului legislativ, în general, și fiscal în special, este un criteriu pe care investitorii îl iau în considerare când iau decizia de intrare pe o piață.