Scandalul tematicii la limba și literatura română la bacalaureat declanșat de academicianul Eugen Simion nu e doar o simplă răfuială politică între două grupuri de influență din lumea culturală, deși, desigur, e și asta. Nu există pure bătălii pentru principii la noi. Ce se pune în programe determină alegerea manualelor din care copiii se pregătesc, și există o competiție acerbă între autorii de manuale, de ani de zile, cine vinde mai mult și face mai mulți bani. Dar numai din cauză că, politic vorbind, anturajul ministrului Adomniței e mai avansat ideologic, iar cel al academicianului Simion mai retrograd nu putem tranșa bătălia ușor. Nivelul cunoașterii nu doar al literaturii române, ci al literaturii în general, nu cred ca fost vreodată mai scăzut. Aici e miza.
Dar programa din școala română nu a fost niciodată concepută în ideea că fiecare tânăr trebuie să capete în școală valorile fundamentale și să înțeleagă abordările lor în perspectivă istorică. La noi faci Biblia la ora de educația religioasă, și nu ca text literar, ci ca dogmă, ca atare nimeni nu ține minte ce e în ea, și ajunge ținta bancurilor despre creația în șapte zile. Darwin se studiază într-o formă simplificată, dar niciodată un elev din România nu a avut de citit la școală o pagină de Darwin, deși omul scria excepțional. La literatură română programa s-a tot schimbat, dar față de tinerețea mea, când mestecam multe romane cu țărani, unele bune însă, schimbarea nu e neapărat spre bine. Manualele pe care le-am văzut sunt comice, dacă se întâmplă, ca mine, să știi cine e cuplat cu cine. Sunt produsele unor găști, și ca atare reflectă cel mai infam lucru din cultura română contemporană, cultura de gașcă, în care colegul de cenaclu sau de catedră sau iubita prietenului meu, cu alte cuvinte, trupa cu care merg eu la o bere sunt decretați mari scriitori și plasați alături de clasici. Argumentul? Scriu în limbaj contemporan, scriu despre berea Efes și despre Adrian Mutu, ca atare pot la rigoare trezi interesul copiilor, în vreme ce Slavici sau Rebreanu sunt cauze pierdute.
Dar această programă de bacalaureat reflectă culmea dezorientării culturale. Bineînțeles, ai noștri au copiat modelul de undeva, că și peste alte țări europene s-a abătut filosofia conform cărora copiii nu trebuie să mai capete o cultură generală, ci una contemporană, că mai important decât să-l citești pe Nichita Stănescu este să știi ce e leasingul. E de dezbătut, dar nu îmi amintesc când am dezbătut, ci iată că ne trezim în mod cam unilateral cu programe din care Eminescu lipsește, în schimb figurează bunul meu prieten Jon Schaele.
Or, asta e o eroare. Sunt prietenă cu autorii raportului Tismăneanu, dar cred că e mai important pentru un licean care de abia învață că e român să citească pe Iorga sau Pârvan, care mai sunt și mari scriitori în limba română. Îmi plac băieții de la Cotidianul, dar o să votez cu Adrian Păunescu dacă e să aleg cu Eminescu în programa școlară. Mai vreau acolo și pe Maiorescu, dar și pe Ibrăileanu, cu Spiritul critic…, și pe Mihai Sebastian, și pe Ralea, deși a fost colaborator cu regimul comunist, și pe Noica, deși a fost legionar, pur și simplu pentru că limbajul lor discursiv este o școală de limbă și gândire română. Și se pot face legături suficiente între acești autori de ieri și dezbaterile politice de azi pentru a trezi interesul tinerilor.
Limba, ne spun antropologii, este ceea ce structurează gândirea și comportamentul unui popor, limba este textura unei civilizații. Nu vă jucați cu limba română, dacă nu vreți să producem niște mutanți de serie în loc de tineri români europeni.
