Copiii autiști vor fi incluși într-un program de terapie educațională aplicat la nivelul grădinițelor și al școlilor speciale, cu ajutorul unor persoane specializate din domeniul medical, psihologic sau educațional, urmând să se încerce și integrarea lor în învățământul de masă.
Măsurile sunt incluse într-un pachet de măsuri convenit în ședința de miercuri a Guvernului și care urmează să fie aplicat pe termen scurt și mediu.
Datele analizate, miercuri, de Guvern au relevat că în România sunt peste 3.100 copii diagnostificați cu tulburări din spectrul autist (TSA), dintre care 1.320 copii beneficiază de servicii specializate în cadrul celor 190 de servicii de profil existente.
„România se confruntă cu o serie de probleme în acest domeniu, cum ar fi inexistența unei baze de date unitare referitoare la copiii și adulții cu autism, a unor servicii specializate pentru recuperarea sau reabilitarea acestor persoane. De asemenea, nu există centre specializate pentru aceste persoane”, se arată într-un comunicat al Executivului.
Urmare a discuțiilor din cadrul ședinței, a fost stabilit un pachet de măsuri care urmează să fie aplicat pe termen scurt și mediu și care prevede crearea unei curricule de terapie educațională, care să fie aplicată în grădinițe și școli speciale, precum și identificarea posibilității de integrare în școlile de masă a copiilor cu autism, acolo unde este cazul.
Un alt obiectiv vizează formarea de profesioniști din domeniul medical, psihologic sau educațional pentru aplicarea terapiilor de recuperare/reabilitare a persoanelor cu tulburări din spectrul autist.
Ministerele Sănătății, Muncii și Educației vor finanța campanii de informare a populației și a profesioniștilor în domeniu privitor la tulburarea autistă.
Autoritățile vor avea în vedere și crearea de centre regionale de dezvoltare a copilului, precum și crearea de centre regionale pentru adulții cu autism, în care aceste persoane să beneficieze atât de asistență terapeutică psihomedicală cât și de asistență de recuperare/reabilitare și de îngrijire, arată sursa citată.
Pe termen mediu se are în vedere elaborarea Strategiei naționale pentru sănătate mintală a copilului și adolescentului, precum și a Strategiei naționale pentru copilul cu dizabilități, revizuirea legislației pentru copiii cu nevoi speciale și a adulților persoane cu handicap, elaborarea și implementarea unei strategii pentru educație incluzivă, în vederea integrării copiilor în învățământul de masă.