Orar absurd

Program obligatoriu de la ora 5 dimineața, pentru profesorii implicați în evaluările elevilor de clasa a IV-a

Alianța Sindicatelor din Învățământ Suceava (ASIS), prin vocea președintelui Giani Leonte, atrage atenția asupra unor grave probleme de procedură privind evaluarea elevilor din clasa a IV-a, testare ce a avut loc ieri, dar și a evaluărilor de la clasa a II-a sau a VI-a, care vor avea loc în zilele următoare.
Potrivit lui Giani Leonte, în cazul acestor evaluări naționale, activitățile de transfer și preluare a arhivelor de subiecte se desfășoară în ziua fiecărei probe, în intervalul orar 5.00-7.00.
„Cei implicați trebuie să fie la ora 5.00 la școală. Mai mult de atât, profesorii din comisii trebuie să stea în fiecare zi până la ora 20.00”, semnalează președintele de sindicat.
Acesta a mai subliniat că, în mediul rural, membrii comisiilor de organizare și de administrare a evaluărilor naționale se vor afla în imposibilitatea de a se prezenta în intervalul orar stabilit la centrele de evaluare, fiind evident faptul că o parte dintre aceștia depind de mijloace de transport care nu circulă la astfel de ore.
„Profesorii din mediul rural, care fac naveta, trebuie să ajungă la ora 5.00 la școală, în condițiile în care la această oră nu circulă mijloacele de transport în comun”, arată Giani Leonte.
Totodată, acesta a mai atras atenția asupra faptului că pentru supravegherea elevilor în timpul acestor examene sau pentru corectarea lucrărilor profesorii nu vor primi nici un șfanț.
Totodată, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, structură la care ASIS este afiliată, apreciază că „această procedură a fost elaborată într-un total dispreț față de interesul unei bune desfășurări a evaluărilor de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a, precum și față de salariații din sistem care fac parte din comisiile de organizare și administrare”.

Recomandări

„Spartachiada profesorilor”, ediția a XIII-a, la Suceava, competiție sportivă cu sute de participanți din mai multe județe ale țării, dar și din Republica Moldova și Ucraina

Președintele Alianței Sindicatelor din Învățământ Suceava (ASIS), prof. Giani Leonte, și vicepreședintele Alianței Sindicatelor din Învățământ, prof. Dumitru Irimia

președintele Alianței Sindicatelor din Învățământ Suceava (ASIS), prof. Giani Leonte, și vicepreședintele Alianței Sindicatelor din Învățământ, prof. Dumitru Irimia
președintele Alianței Sindicatelor din Învățământ Suceava (ASIS), prof. Giani Leonte, și vicepreședintele Alianței Sindicatelor din Învățământ, prof. Dumitru Irimia