Centrul Județean de Transfuzie Sangvină (CJTS) Suceava a limitat programul de recoltare, măsura fiind luată în contextul temperaturilor ridicate din timpul verii, care accentuează disconfortul fizic, instalat în mod normal după o donare de sânge.
Ieri, directorul unității, dr. Maria Pilat, a arătat că, în acest sezon, sucevenii vor fi primiți la recoltare doar până la ora 12.00, astfel încât incidentele neplăcute, cum ar leșinurile sau stările hipoglicemice, care survin în mod normal unei donări, să nu fie acutizate de căldură.
O singură încăpere cu aer condiționat ”Nu am reușit să instalăm aer condiționat în sala de recoltare, iar disconfortul termic îi poate afecta pe donatori. În toată clădirea, avem o singură încăpere cu aer condiționat, respectiv cea de depozitare a sângelui”, a explicat Pilat.
Șeful CJTS a arătat că neajunsul legat de atmosfera încinsă din interiorul imobilului ar putea fi compensat cât de cât prin măsuri care să vizeze hidratarea corespunzătoare a donatorilor, respectiv servirea lor cu apă minerală sau sucuri. În acest scop, ar fi necesare fonduri din care să fie cumpărate băuturile răcoritoare, dar de care, din păcate, unitatea nu dispune. Alternativa ar fi o sponsorizare, însă nici o firmă, cu excepția Coca Cola, care oferă câte 6 litri de suc pe lună, nu este interesată de un asemenea gest.
Maria Pilat a recomandat persoanelor interesate să dea sânge să se prezinte la sediul unității dimineața, după ora 8.00, foarte bine hidratate, odihnite și fără ca anterior să fi consumat cafea, alcool sau alimente grase. De asemenea, donatorii sunt sfătuiți să ia, în prealabil, un mic dejun ușor.
„Hidratare înseamnă să bea apă și nu ceai, sucuri, cafea, ciorbă sau alcool. Nu este bine să vină direct de la lucru, din schimbul trei, când organismul este extenuat, așa cum se mai întâmplă. Înainte, este indicat să mănânce o felie de pâine cu dulceață, fructe”, a punctat medicul.
Regulile impuse la donare Potrivit normelor în vigoare, pot fi donatoare de sânge persoanele cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani. Nu sunt primite la recoltare femeile care cântăresc mai puțin de 58 kg, în cazul bărbaților greutatea corporală minimă fiind de 60 kg. Totodată, tensiunea arterială maximă nu are voie să depășească 180 mmHg, iar cea minimă 100 mmHg.
Nu pot da sânge persoanele care au consumat înainte alcool sau alimente grase, care au afecțiuni acute, afecțiuni cronice cardio-vasculare, boli de piele, pulmonare, psihice, sau care au fost operate de ulcer. Intervalul de timp între donări trebuie să fie de cel puțin 72 de zile. Recompensa oferită la fiecare donare constă în 7 tichete de masă, în valoare de 52.92 lei și o adeverință pentru motivarea pe o zi a absențelor.
La o donare se recoltează 400 ml de sânge, cantitate care nu presupune nici un risc pentru donator deoarece organismul are permanent în rezervă 300-400 ml de sânge, pe care îl folosește când se depun eforturi fizice mari, precum și capacitatea de a reface repede sângele donat, respectiv în 3-4 ore din punct de vedere cantitativ și în 14 zile din punct de vedere calitativ.
În mai, pragul Centrului Județean de Transfuzie Sangvină Suceava a fost călcat de 538 persoane. În iunie, până ieri, numărul donatorilor era de 400. Cifrele sunt considerate de conducerea unității ca fiind nesatisfăcătoare.






