Bivolărie

Program internațional de perfecționare pentru cadre didactice care lucrează cu elevi cu deficiențe de auz

Soarta tinerilor absolvenți cu deficiențe de auz, modul cum aceștia vor fi sprijiniți și integrați de comunitate și de instituțiile statului reprezintă tema unui program internațional de perfecționare pentru cadre didactice care lucrează cu elevi cu deficiențe de auz, program găzduit de Grupul Școlar Bivolărie. Întâlnirea are loc în cadrul proiectului european HIPEN (Hearing Impairment Professionals European Network). HIPEN este o rețea europeană a specialiștilor care își desfășoară activitatea în domeniul deficienței de auz, Grupul Școlar Bivolărie, fiind primit ca membru la Adunarea Generală HIPEN din 2010.
La întrunirea care se desfășoară în perioada 21-25 noiembrie participă profesori specialiști în surdopedagogie din mai multe țări europene. Mai multe amănunte de program ne-a oferit profesorul Mihai Stan, directorul Grupului Școlar Bivolărie: „Unitatea noastră de învățământ este partener în trei proiecte europene. E vorba de un proiect Comenius în derulare, au fost colegii în Germania în luna octombrie, apoi «Tineret în acțiune», altă echipă cu patru copii care au fost în Franța, iar acum suntem gazde într-un proiect care reunește 32 de profesori specialiști în surdopedagogie, profesori din opt țări, mai precis din Finlanda, Norvegia, Franța, Polonia, Ungaria, Slovacia, Anglia și România. Din țara noastră fac parte numai două unități de învățământ, școala noastră și Liceul pentru Deficienți de Auz din Cluj. Întâlnire își propune dezbateri având ca temă principală implicarea comunității și a instituțiilor statului în integrarea absolvenților școlilor de surzi după ce acești copii termină școala. Din păcate, la noi dar și în statele care au reprezentanți aici, statul face prea puțin pentru ei și încercăm ca prin aceste întâlniri să tragem un semnal de alarmă. În urma unor astfel de întâlniri s-a reușit ca printr-o hotărâre a Parlamentului European limbajul semnelor să fie oficializat ca o limba străină. De aceea, ne gândim că vom veni în sprijinul acestor copii prin intervențiile noastre”.
La deschiderea lucrărilor, care a avut loc în cursul zilei de ieri la Bivolărie, a participat, și administratorul public al județului, Irina Vasilciuc, care a prezentat modul în care această administrația județeană asigură funcționarea unității de învățământ precum și prioritățile pentru 2012.

Recomandări

Program de formare a cadrelor didactice debutante din învățământul preșcolar și antepreșcolar din județul Suceava

Profesori și elevi ai Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară Suceava – promotori ai excelenței europene în educația din domeniul lactatelor, prin participarea la proiectul AEDIL Dairy CoVE

Elevii și profesorii Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu” continuă pregătirea profesională în cadrul Acreditării Erasmus+ VET

Premii și calificări în finală pentru elevii participanți la Concursul Uniunii Europene al Tinerilor Oameni de Știință