Clarificări

Program informatic special pentru calculul taxei de înmatriculare



– Cei care doresc să-și înmatriculeze mașinile se pot prezenta la ghișeele Trezoreriei Suceava pentru a afla valoarea exactă a taxei
După ce timp de câteva zile, proprietarii de mașini noi sau second hand au fost lăsați „în ceață”, în ceea ce privește sumele pe care trebuiau să le plătească pentru înmatricularea autoturismelor, Ministerul Finanțelor Publice a emis un program informatic special pentru calcularea exactă a acestor obligații. Șeful Direcției Generale a Finanțelor Publice Suceava, Petrică Ropotă, ne-a declarat că de la sfârșitul săptămânii trecute, instituția pe care o conduce a primit un program prin care cei care doresc să-și înmatriculeze mașinile pot afla suma exactă a taxei. Ropotă a explicat că proprietarii de mașini noi, sau second hand, se pot prezenta la ghișeele trezoreriei, unde funcționarii le vor spune exact care sunt sumele ce trebuie achitate. „Din dorința de a veni în sprijinul cetățenilor, Ministerul Finanțelor a emis acest program, astfel încât, în momentul de față nu ar trebui să mai existe probleme în ceea ce privește sumele pe care proprietarii de mașini le au de achitat pentru înmatriculare. Programul este deja implementat și nu vor mai exista probleme în ceea ce privește sumele exacte de plată”, a precizat Petrică Ropotă. Pe de altă parte, reamintim faptul că în momentul de față, conform prevederilor legale, răspunderea privind suma de plată aferentă taxei de înmatriculare revine celui care o plătește, nefiind reglementări clare privind verificarea corectitudinii sumei plătite. Cu toate acestea este posibil ca în perioada imediat următoare, să apară o serie de prevederi noi, care să stabilească exact instituția care va prelua activitatea de verificare a corectitudinii sumelor achitate. Pe de altă parte, trebuie spus că pe lângă taxa care trebuie plătită la Trezorerie, în funcție de vechimea mașinii, capacitatea cilindrică și tipul autoturismului, cei care doresc să-și înmatriculeze mașinile mai au de făcut câteva drumuri pentru achitarea tuturor obligațiilor. Astfel, un proprietar de autoturism mai trebuie să achite, la CEC sau la BCR, taxa pentru eliberarea certificatului de înmatriculare, în valoare de 30 RON, taxa pentru număr, de 24 RON sau de 49 RON pentru număr preferențial, și taxa de înmatriculare la Primărie, de 52 RON pentru autoturisme, și de 104 RON pentru mașinile mai mari de 3 tone.



Recomandări

25 de sancțiuni aplicate joi celor care nu au mutat mașinile de pe străzile cu program stabilit pentru curățenie

Politia Locala Suceava intervine și prin mutarea masinilor care încurcă programul de curățenie
Politia Locala Suceava intervine și prin mutarea masinilor care încurcă programul de curățenie

Scandal cu repetiție – Poliția Rutieră, chemată vineri seara să sancționeze ridicarea panoului publicitar de pe Mărășești

Poliția Rutieră, chemată vineri seara să sancționeze ridicarea panoului publicitar de pe Mărășești
Poliția Rutieră, chemată vineri seara să sancționeze ridicarea panoului publicitar de pe Mărășești

40 de mașini din Germania, ridicate de polițiștii suceveni din curtea unei societăți, pentru că ar fi fost înmatriculate cu acte false

40 de mașini din Germania, ridicate de polițiștii suceveni din curtea unei societăți, pentru că ar fi fost înmatriculate cu acte false
40 de mașini din Germania, ridicate de polițiștii suceveni din curtea unei societăți, pentru că ar fi fost înmatriculate cu acte false