Fotbal Club Cetatea

Program infernal pentru suceveni



Ioan Radu spune că sucevenii merg să câștige puncte din cele două deplasări
Ioan Radu spune că sucevenii merg să câștige puncte din cele două deplasări

Pentru Cetatea urmează o perioadă de foc, cu două meciuri în deplasare în decurs de doar trei zile. Astfel, mâine cu începere de la ora 14.00 sucevenii vor disputa la Constanța meciul restant cu Farul, partidă care va fi transmisă în direct de postul de televiziune Sport.ro. De pe Litoral, fotbaliștii pregătiți de Ioan Radu se vor deplasa direct în Capitală, acolo unde sâmbătă vor da piept cu „satelitul” lui Dinamo București.
„Vom aborda aceste două jocuri cu intenția de a mai recupera din punctele pierdute pe teren propriu în acest sezon. Nu va fi ușor, pentru că Farul pare să fi depășit problemele cu care s-a confruntat în debutul sezonului. Am văzut la televizor meciul lor cu FCM Bacău din ultima etapă, în care adversarii lor n-au avut nici o șansă. Constănțenii s-au impus cu scorul de 5-0, iar victoria lor putea fi chiar și mai categorică. În ce o privește pe Dinamo II, nu trebuie să ne inducă în eroare faptul că ocupă ultima poziție în clasament, pentru că oricând pot apărea în formație jucători de la prima echipă”, a declarat antrenorul principal al Cetății.
Pentru „dubla” cu Farul și Dinamo, Ioan Radu a convocat 20 de jucători, cu doi mai mult decât o face în mod normal pentru o partidă de campionat. „Este totuși vorba de două meciuri și pot apărea oricând evenimente nedorite. Să nu uităm nici faptul că Bernard este suspendat pentru confruntarea de la Constanța, urmând să aibă drept de joc pentru partida din Ștefan cel Mare”, a precizat tehnicianul sucevean.



Recomandări