Asociația Județeană de Fotbal a anunțat că întrunirea delegaților din Liga a IV-a va avea loc în data de 2 februarie, cu începere de la ora 10.00. O zi mai târziu, de la aceeași oră, este programată ședința oficialilor din Liga a V-a. Consfătuirea antrenorilor ce activează în campionatul județean al juniorilor C se va desfășura în ziua de 5 februarie, în vreme ce instruirea lotului de observatori din Ligile a IV-a și a V-a se va face în data de 9 februarie. Testarea arbitrilor care își desfășoară activitatea în județ va avea loc în zilele de 17 și 24 februarie, startul returului Ligilor a IV-a și a V-a fiind programat pentru duminică 2 martie. Primii care vor începe sezonul oficial vor fi juniorii C, pe 1 martie.