Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, a anunțat ieri că la mijlocul acestei săptămâni a fost aprobat și semnat masterplanul pentru noul program de dezvoltare a rețelelor de apă și canalizare din județ, proiect european care se va derula până în anul 2020. Cătălin Nechifor a precizat că în noul masterplan sunt incluse 14 localități din județ, pentru fiecare dintre acestea fiind pregătită documentația tehnică în vederea realizării investițiilor în rețelele de apă și canalizare după cerințele Uniunii Europene. Nechifor a subliniat că valoarea totală a proiectului pentru rețelele de apă și canalizare în cele 14 localități, așa cum reiese din masterplan, este de 193 de milioane de euro, la care se adaugă o altă componentă a proiectului, pentru echipamente, asistență tehnică și proiectare, valoarea finală fiind de 251 de milioane de euro. El a ținut să precizeze că în prima etapă a acestui program de reabilitare și extindere a rețelelor de apă potabilă și canalizare au fost incluse șase localități, suma alocată fiind de 88 de milioane de euro.
„Scopul nostru este să putem furniza apă de calitate în conformitate cu standardele de sănătate, dar și să avem și un sistem de colectare și prelucrare a apelor uzate performant. Este un obiectiv major, pentru că atât noi ne dorim acest lucru, dar și Uniunea Europeană ne impune câteva standarde, pentru că există normative, directive europene care prevăd termene exacte. Mai precis 2020 va fi un an limită până la care localitățile din România vor trebui să aibă sisteme de apă și apă uzată performante. Mai este un punct intermediar, anul 2018, până când trebuie să ne asigurăm că localitățile cu o populație de peste 10.000 de locuitori deja sunt rezolvate din acest punct de vedere”, a explicat Nechifor.
Nechifor propune un nou mod de alocare a fondurilor pentru aceste investiții
El a arătat că în a doua etapă a proiectului, care se va realiza prin Programul Operațional de Infrastructură Mare, municipiul Suceava este inclus pentru continuarea lucrărilor cu suma de 22 de milioane de euro. Potrivit datelor din masterplan, în proiect mai sunt incluse localitățile Șcheia – 11,413 milioane de euro, Salcea – 6,281 milioane de euro, Fălticeni – 8,549 milioane de euro, Rădăuți – 7,3 milioane de euro și Câmpulung Moldovenesc – 26,7 milioane de euro. „Nu știu din ce motiv în perioada anterioară, mai precis 2010 – 2011, municipiul Câmpulung Moldovenesc nu a fost prezent în fostul masterplan. Nu am înțeles, dar acum lucrurile sunt duse mai departe. Ce pot spune suplimentar este că Guvernul României a alocat anul trecut 26 de milioane de lei printr-un program BDCE, astfel încât Câmpulungul să facă câțiva pași pentru modernizarea rețelelor de apă și canalizare”, a spus Nechifor. El a adăugat că alte localități prinse în acest masterplan mai sunt Vatra Dornei – 12,1 milioane de euro, Vicovu de Sus – 27 de milioane de euro, Marginea – 22,6 milioane de euro, Siret – 19,3 milioane de euro, Sucevița – 4,9 milioane de euro, Putna – 6,9 milioane de euro, Dolhasca – 8,4 milioane de euro și Mitocu Dragomirnei – 8,5 milioane de euro.
„E o sumă foarte mare și vrea să spun tranșant de la bun început: nu mai vreau să fim în situația în care să avem alocări financiare și să nu fim capabili să le putem folosi. Până acum a fost o întreagă nebunie să reușim să grăbim constructorii să-și facă datoria, în condițiile în care există bani alocați. Ceea ce sper eu să se decidă în viitoare programare este ca suma să nu fie alocată din prima, la nivel de 100%, ci să fie alocată în două etape. Într-o primă etapă o alocare de 60%, pentru a demara toate lucrările, după care restul de finanțare să fie acordat cu prioritate acolo unde se mișcă treaba, acolo unde constructorii și autoritățile își fac treaba și unde avem progres fizic și unde putem respecta și progresul financiar. Asta pentru că nu vreau să mai fim în situația în care să gâfâim la final de programare și să ne gândim ce soluții găsim pentru a finaliza lucrările”, a explicat Nechifor.
El a mai adăugat că la o anumită perioadă de realizare a lucrărilor, în funcție de evoluția acestora, diferența de 40% ar putea fi folosită chiar și pentru a fi realocată pentru alte localități care inițial nu au fost prinse în noul masterplan. Cătălin Nechifor a mai precizat că pe lângă investițiile din noul masterplan, Guvernul României a alocat fonduri pentru proiecte de apă și canal în mai multe localități ale județului, prin Programul Național de Dezvoltare Locală.
Dezvoltare
Program în valoare de 251 de milioane de euro pentru apă și canalizare în 14 localități sucevene






