– Pentru a veni în ajutorul celor care doresc să trăiască cum se cuvine viața ortodoxă, vă prezentăm în cele ce urmează un program de intrare pe calea desăvîrșirii duhovnicești, cu comentariile părintelui Gheorghe Calciu:
1. Rostirea zilnică a rugăciunilor de dimineață, de seară, la fiecare masă, la începutul și sfîșitul lucrului.
2. Citirea zilnică a două capitole din Biblie
Părintele Teofil recomandă citirea Noului Testament, astfel: mai întîi de trei ori cele patru Evanghelii, apoi fiecare carte a apostolilor de cîte trei ori, după care se reia.
Pr. G.C: „eu aș fi foarte bucuros dacă s-ar citi un singur capitol în mod regulat. Sigur că unii vor citi două capitole, poate și trei. Nu-ți ia decît cîteva minute”.
„Citirea zilnică a Sfintei Scripturi are o influență extraordinar de mare. În primul rînd că te disciplinează. Adică lăsînd la o parte semnificația religioasă încep cu ceea ce este imediat vizibil, cu ce șochează prima dată. Te disciplinează, te obligă să faci un lucru cu regularitate în fiecare zi. Ești creștin din punctul de vedere al disciplinei sufletești și mentale. Dar aspectul celălalt… Sfînta Scriptură este Cuvîntul lui Dumnezeu, Cuvîntul lui Dumnezeu lucrează în om într-un mod tainic. Chiar dacă nu simți nimic. Citind Sfînta Scriptură și recitind, și citind în fiecare zi, încep să ți se deschidă ochii duhovnicești. Înțelegi anumite lucruri pe care nu le înțelegeai. Cuvintele lui Dumnezeu lucrează în inima omului și o fac mai largă, mai înțelegătoare, mai deschisă pentru lumea spirituală. Și vezi cum un om cu citirea de o lună de zile a Sfintei Scripturi s-a schimbat total. A revenit la credință. Numai dacă ești îndrăcit rămîi rece la Cuvîntul Domnului.
3. Spovedanie deasă
Sfîntul Vasile cel Mare spunea despre creștinii din vremea lui că sînt tare necredincioși că se spovedesc și împărtășesc de trei ori pe săptămînă.
Pr. G.C.: „Eu sînt pentru spovedania cît mai deasă. Sigur că nu ai să poți să te spovedești pentru fiecare duminică, dar măcar o dată pe lună să te spovedești. Iar dacă ai o problemă, poți să te spovedești și în fiecare zi, dacă sînt niște probleme care te tulbură. Pentru că sfatul duhovnicesc și simpla mărturisire a tulburării tale ușurează sufletul.
4. Cercetarea zilnică a cugetului
Pe vremea Frațiilor de Cruce, dar și mai înainte, unii oameni credincioși își notau în fiecare seară lucrurile rele făcute, ca să-i ajute atît la spovedanie, dar și pentru a-și putea lua pentru ziua următoare un canon care să le permită să scape de aceste rele. Pr. G.C.: „Sigur că acest lucru este foarte indicat, dar, eu mă îndoiesc că astăzi mulți își notează, au perseverența celor din trecut… Însă sfatul meu este acesta pentru toți oamenii cu care vin în contact. În fiecare seară, înainte de a adormi, fă-ți un control al conștiinței. Întoarce-te înapoi: ce ai făcut în ziua aceea bun, și ce ai făcut rău. Nu numai rele ci și bune. Pentru că, dacă gîndul la cele rele făcute, te îndeamnă să nu mai faci, ceea ce este bun este o treaptă pe care să te poți sui. Așa că eu asta sfătuiesc pe toți. Fă-ți o rememorare a faptelor zilei, chiar dacă nu le scrii, vezi ceea ce ai făcut bun și ceea ce ai făcut rău. Pune în balanță, urmează-le pe cele bune și lasă-le pe cele rele.