Program de perfecționare a formării inițiale pentru aproape 60.000 de asistenți medicali



Aproximativ 60.000 de asistenți medicali generaliști din România, absolvenți ai învățământului postliceal și ai învățământului superior anterior datei de 1 ianuarie 2007, pot participa, începând din această toamnă, la programul de completare și perfecționare a formării inițiale, informează Mediafax.Potrivit Ministerului Educației Naționale (MEN), programul este organizat în vederea îndeplinirii cerințelor minime de formare prevăzute de directivele europene în vigoare.”Cel mai important efect al acestei măsuri îl reprezintă facilitarea recunoașterii automate a acestei calificări în statele membre ale UE, atât pe baza certificatului de revalorizare a competențelor profesionale (la nivel de învățământ postliceal), cât și pe baza diplomei de licență de asistent medical generalist, obținute în conformitate cu legislația în vigoare (la nivel de învățământ universitar). Un alt obiectiv urmărit este creșterea calității serviciilor de îngrijire din sănătate”, arată MEN, într-un comunicat remis, joi, MEDIAFAX.



Recomandări

Examen de grad principal pentru asistenți medicali generaliști, moașe și asistenți medicali de alte specialități

În trei zile, DSP a primit opt solicitări de la asistenți medicali pentru recunoașterea diplomei în UE