Aglomerație de vară

Program de lucru prelungit la Serviciul Pașapoarte

Comisarul șef de poliție Angela Cleopatra Irimia

Programul de lucru la Serviciul Pașapoarte Suceava se prelungește în cursul lunii august.
Anunțul a fost făcut de conducerea instituției, care și-a motivat decizia prin dorința de „a evita aglomerația specifică lunii august și soluționarea cu operativitate a cererilor de eliberare a documentelor de călătorie”.
Pentru perioada 1 august – 2 septembrie 2011, depunerea documentelor și preluarea imaginilor se va face zilnic până la ora 20.00. Din cauza volumului mare de muncă, pașapoartele temporare nu se vor mai elibera în două ore, ci a doua zi.
Eliberarea pașapoartelor se va face după programul de lucru anterior, respectiv luni-vineri între orele 08.30-16.30, iar miercuri între orele 8.30-18.30.
Având în vedere afluența de public care se așteaptă, conducerea instituției are și alte solicitări la adresa celor care vor pașapoarte.
„Facem apel la solicitanți ca documentele prezentate pentru depunerea cererilor să fie în bună stare și în termen de valabilitate. Cele deteriorate, cu modificări în conținut, cu ștersături sunt nule de drept, potrivit legislației în vigoare”, a arătat comisarul-șef de poliție Angela Cleopatra Irimia, șefa Serviciului Pașapoarte Suceava.
Demarat acum câteva săptămâni, proiectul privind programările on-line, pe internet, va continua. De asemenea, s-a dispus constituirea unui registru pentru programarea cetățenilor care se prezintă la sediul serviciului și ale căror solicitări nu pot fi onorate în aceeași zi.

Recomandări

Parcările de pe încă patru străzi din municipiul Suceava au fost incluse de consilierii locali în lista celor de domiciliu și în regim mixt cu autotaxare

IPS Calinic i-a transmis primarului Bogdan Loghin că „Biserica nu răspunde la presiuni, fie ele și voalate, și nu se lasă implicată într-un registru al avertismentelor, rămânând statornică în adevăr”

Primarul din Rădăuți, Bogdan Loghin, solicită demisia prefectului Traian Andronachi, pe care îl acuză că s-a implicat ilegal în activitatea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților

DGASPC Suceava anunță modificări importante privind beneficiile de asistență socială pentru persoanele cu dizabilități