Program de informare privind regimul TVA



Ministerul Economiei și Finanțelor (MEF) a început un program de informare publică privind regimul TVA după aderarea României la Uniunea Europeană, proiect finanțat din fonduri europene de 600.000 de euro, destinat atât inspectorilor fiscali, cât și firmelor și populației.
Programul de pregătire și campanie de informare pentru introducerea acquis-ului comunitar privitor la TVA în România va cuprinde instruirea pentru 400 de inspectori financiari, realizarea unui pachet de materiale informative (broșuri și pliante) ce vor fi distribuite prin Direcțiile teritoriale ale ANAF și construirea unui website dedicat, http://infotva.mfinante.ro, potrivit unui comunicat al MEF.
„Programul pe care îl lansăm azi (ieri, n.r.) va «traduce» pe înțelesul tuturor aceste norme, le va porționa în segmente mai ușor de asimilat și le va oferi celor interesați. Și, trebuie să vă spun, orice cetățean ajunge la un moment dat să fie interesat de ele”, a declarat ministrul Finanțelor, Varujan Vosganian, citat în comunicat.
Site-ul va concentra toate informațiile relevante aflate pe portalul Ministerului Economiei și Finanțelor și pe cel al Agenției Naționale de Administrare Fiscală și va fi disponibil începând cu luna mai.
De asemenea, vor fi organizate opt conferințe pentru contribuabili, la Bacău, Brașov, București, Cluj, Constanța și Timișoara, în perioada mai – octombrie 2008.