Asociațiile „Cuțu Cuțu” și „Bruno Pet”, ultima din Suceava, au angajat o avocată respectabilă (Paula Iacob) și, probabil, costisitoare, să-l apere în instanță pe cățelul care l-a omorât pe cetățeanul japonez. Procesul a debutat penibil, constatându-se că, de fapt, avocata nici nu știa exact pe cine apără, ba-i Boschito, ba-i Coco, ba-i nu știu ce număr de inventar, ba-i cățea, ba-i cățel… Penibilă a fost și reprezentanta „Bruno Pet” Suceava care, spre rușinea mea, ca sucevean, s-a apucat să-și dea aere de clarvăzătoare, declarând posturilor naționale de televiziune că, de fapt, japonezul avea probleme cu muncitorii la fabrică, așa că, a lăsat ea să se înțeleagă, nu-i sigur că un cățel i-ar fi făcut felul. Avem, deci, un proces, o avocată celebră, dar nu există acuzat. Mie, toată treaba asta cu procesul îmi miroase a campanie de imagine. Și implicit de atragere de noi fonduri de la sensibile și bogatele asociații de protecție a animalelor din străinătate. Pentru că, mă întreb și eu, firesc, ce căuta doamna de la „Bruno Pet” la București? Dacă ar fi avut un acuzat identificat, un cățel pasibil de ani grei de pușcărie, căruia să-i strângă lăbuța cu compasiune, atunci înțeleg. Dar așa? Nu aveați, doamnă, treabă prin Suceava? Dacă tot vroiați să vedeți cum arată o sală de judecată, puteați merge la o instanță de aici și poate găseați și un amărât pe care-l așteaptă închisoarea, pentru că, de foame, a întins mâna și a furat. Sau oamenii ăștia amărâți nu vă interesează? Vă interesează doar câinii?
Acum, ne abatem puțin de la subiect. O spun încă o dată: iubesc animalele. Chiar foarte mult. Sunt împotriva uciderii câinilor. Și asta, pentru că, în urmă cu mai mulți ani, copil fiind, am văzut un câine murind. I-am văzut ochii, plini de lacrimi și de durere. Privea pierdut și parcă aștepta ceva. Scheuna, dar prin sunetele pe care le scotea nu părea că cere ajutor. Parcă își încheia, cu voce tare, socotelile cu lumea. Nu am putut uita niciodată acea durere imensă din resemnarea cățelului care a murit sub ochii mei. De asta nu suport uciderea animalelor. Întrebarea mea este: ați auzit vreodată o asociație de protecție a animalelor de la noi care să protesteze când sunt ucise alte animale decât câinii? Nu mă refer aici la porci, găini, gâște, oi, miei (ce dulci și nevinovate sînt și aceste făpturi), vaci sau alte patrupede ori orătănii al căror rost în viață este să aibă carnea bună, să o digerăm noi ușor. Dar ce spuneți de gingașele și blândele căprioare? Sau chiar mistreții ăia fioroși; trebuie să aibă și ei un suflet și să simtă ceva durere când cad secerați de gloanțe. Ați auzit vreo asociație să fi protestat anul trecut la celebra vânătoare de mistreți a lui Țiriac et.comp.? Nu. E și complicat. În alte țări, asociațiile de acest gen au grijă inclusiv de animalele sălbatice. Dar ăia sînt niște occidentali proști, care muncesc pe brânci. Au o pasiune, animalele, și trăiesc pentru ea. Sunt și plătiți. Îmbină utilul cu plăcutul. La noi, se alege doar utilul. Cu câinii e comod. Hingherii îi prind, ți-i aduc la adăpost, unde-i cazezi și hrănești. Banii, mulți, vin din afară și tu te numești iubitor de animale. Mare iubitor de animale. Și protector. Pentru mine, nu există asociații de protecție a animalelor. La noi. În țară și în Suceava. Vor exista, când am să-i văd pe membrii acestor asociații că umblă prin păduri să caute animale rănite, sau chiar și potcoave de cai morți. Dar să caute naibii ceva. Nu să umble îmbrăcați elegant (gusturile nu se discută), și să stea numai cu ochii pe conturi, la ce viramente le-au mai făcut străinii.
