Președintele Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Dumitru Dragomir, a declarat, joi, la finalul ședinței Comitetului Executiv al Federației Române de Fotbal, că România va avea o echipă în grupele Ligii Campionilor în anul 2022 sau 2060. „Asta este valoarea fotbalului românesc. Dacă nu se schimbă politica sportului, o să avem echipă în grupe prin 2022 sau 2060. Ce pretenții să avem când primul ministru spune că sportul nu e între primele 10 priorități ale țării? În Divizia C îți e frică să și calci pe terenurile alea, darămite să mai și alergi, iar în B îți ia pălăria cu umbrela de pe tușă”, a spus Dragomir, care a precizat că numai când România va intra în Uniunea Europeană vor începe să se facă investiții și în sport. Întrebat cui aparține vina înfrângerii echipei Steaua cu 3-2 în partida cu Rosenborg din manșa secundă a turului III preliminar al Ligii Campionilor, președintele LPF a răspuns: „Este vina conducerii tehnice și a jucătorilor, a cui să fie? Conducerea tehnică să nu-și ia măsuri pentru un joc atât de important mi se pare jignitor pentru antrenorii români. Protasov a realizat că a greșit, își dă seama, normal, dar toți greșim. Păi cum, Neșu, care e în primii 5 fundași stânga din Europa, să-l iei și să-l muți în altă parte la un meci ca ăsta? S-au făcut greșeli, dar nu e de tăiat capul nimănui. Cine se aștepta la greșelile alea?”. Rosenborg Trondheim este în opinia președintelui Ligii o echipă de Divizia B. „E de Divizia B la noi. Vă spun eu că nu e mai tare ca Iașiul. Fotbalul românesc va mai avea ocazii de genul ăsta, dar le va pierde”, a menționat oficialul LPF. Dragomir a precizat că trebuie ștearsă cu buretele evoluția fundașului Mirel Rădoi în meciul cu Rosenborg. „Săracul Rădoi a greșit la 4 goluri, nu la 3, că el a gafat și în meciul de la București la golul norvegienilor. El e un meseriaș și ca orice meseriaș mai greșește o piesă dintr-o mie. Acum ce putem să facem? Ștergem cu buretele și mergem mai departe”, a explicat Dragomir. Oficialul Ligii Profesioniste de Fotbal a menționat că patronul clubului Steaua, Gigi Becali, nu trebuie criticat: „Eu sunt certat cu Gigi, dar cum să-l critici? Le-a dat bani, prime de 100.000 de dolari. Iar el nici măcar nu știa echipa care urma să joace. Păi cum, să fii acționar unul singur, nu ca la Real Madrid unde sunt câteva mii și să nu știi echipa? Dacă aș fi eu patron? Pai dacă eu plătesc, eu comand, să fie clar. Lucescu de exemplu e atât de deștept încât nu riscă să nu-i spună lui Ahmetov echipa. Altfel nu te prinde paltonul. Dar pe Protasov o să-l prindă, că e altceva”.
Profetul Dumitru Dragomir: „Vom avea echipă în grupele Ligii Campionilor în 2022 sau în 2060”
