Prorectorul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, profesorul universitar Aurel Burciu, a lansat, în cursul zilei de ieri, o carte privind integrarea europeană, volum coordonat împreună cu academicianul Valeriy Yevdokymenko, profesor universitar doctor la Universitatea „Yurii Fedkovych” Cernăuți.
Intitulat „Economic Orientations in European Integration Process”, volumul conține 36 de studii și articole pe tema integrării europene, atât din perspectiva României, cât și a altor țări, care nu au aderat la Uniunea Europeană, cum ar fi Moldova sau Ucraina.
Cartea coordonată de cei doi profesori universitari reunește, astfel, lucrările a peste 60 de cadre didactice, din România, Ucraina și Moldova, în proiect fiind implicare 10 universități din cele trei țări.
„Este o onoare că am putut să colaborez cu domnul academician Valeriy Yevdokymenko, având în vedere prestigiul de care se bucură acesta, dar și universitatea din Cernăuți pe care o reprezintă. Acest volum conține informații despre mecanismul necesar aderării la Uniunea Europeană, dar și despre integrarea efectivă prin perspectiva economică și juridică”, a declarat prof.univ.dr. Aurel Burciu, care este și semnatarul unui studiu intitulat „O concepție privind structura organizațională a companiilor”.
– Volumul este destinat atât studenților, cât și cadrelor universitare
Acesta a precizat că volumul lansat ieri poate fi folosit atât de studenții, cât și de profesorii din universitățile din cele două țări partenere în cadrul acestui proiect.
Trebuie spus că la lansarea oficială a acestei cărți, ce a avut loc la Hotel Continental, au fost prezente numeroase cadre universitare, oameni de cultură, reprezentanți ai administrației locale și ai vieții politice, printre care președintele PNL Suceava, senatorul Tiberiu Prodan, și deputatul liberal Mihai Sandu Capră.
Printre cei care au luat cuvântul s-au numărat profesorul universitar doctor la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza Iași”, Anton Rotaru, care a apreciat că „lucrarea răspunde unor cerințe reale din activitatea economică”, consulul Ucrainei la Suceava, Mihail Linkov, care dat asigurări că evenimentul de ieri va fi popularizat și în Ucraina, adăugând că „acest volum este extrem de folositor pentru toți care se ocupă de relații internaționale”.
Nu în ultimul rând, viceprimarul Sucevei, Angela Zarojanu, a apreciat apariția acestei cărți, dând asigurări că municipalitatea va sprijin în continuare activitatea Universității din Suceava, dar și cadrele didactice universitare.
Publicații
Profesorul universitar Aurel Burciu a lansat un volum privind integrarea europeană
