Profesorul Mihai Lazăr, fost decan al Facultății de Istorie și Geografie din cadrul Universității ”Ștefan cel Mare” Suceava, suferă de o boală cronică din cauza căreia are nevoie de transfuzii de sânge de cel puțin două ori în fiecare lună, uneori chiar la 10 zile. La fiecare internare în secția Hematologie a Spitalului de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, profesorul trebuie să primească cel puțin patru unități de sânge B3 pozitiv, o unitate reprezentând 450 ml sânge, adică o donare.
Colegii din USV și familia profesorului Lazăr fac apel la cei care au grupa B3 pozitiv și doresc să îl ajute, să doneze sânge pentru el la Centrul de Transfuzii Sangvine Suceava. B3 pozitiv este o grupă de sânge relativ rară și în ultimele trei-patru săptămâni cererea din partea spitalelor din județ a fost destul de mare, astfel că stocul de la Centrul de Transfuzii trebuie reîmprospătat. ”Pentru cei care îl cunosc pe tatăl meu, cu siguranță își amintesc de el ca fiind un om deosebit, care la rândul său a fost întotdeauna dornic să ajute! Vă rog frumos să dați mai departe acest mesaj, poate totuși cineva este dornic să doneze!”, a postat fiul profesorului pe Facebook.
Spitalul de Urgență este cel mai mare consumator de sânge din Suceava, atât ca urmare a dirijării majorității accidentelor de pe raza județului către această unitate medicală, cât și datorită intervențiilor chirurgicale din ce în ce mai complexe și a unor afecțiuni care beneficiază de tratament aici.
Orice persoană sănătoasă între 18 și 60 de ani poate salva o viață donând sânge
Cum sângele este o ”marfă” care nu se poate cumpăra, singurul furnizor este Centrul de Transfuzie, care îl ia de la donatori. Cei mai rari sunt cei din grupa AB4 negativ pentru că și numărul celor care au această grupă de sânge este mic, doar 15% din populație.
Condițiile ce trebuiesc îndeplinite pentru donare sunt de vârstă – între 18 și 60 de ani – și de sănătate.
Donatorii trebuie să fie persoane fără afecțiuni cronice și să nu fie sub tratament pentru afecțiuni acute, cum ar fi spre exemplu o răceală. Înainte de donare este recomandat un somn de 7-8 ore și un mic dejun format din proteine și glucide, puține grăsimi, și lichide dulci: ceai, cafea, sucuri naturale. Cafeaua este recomandată mai ales la persoanele care au în mod frecvent tensiunea arterială mică.
Fumatul înainte și după donare, ca și consumul de alcool în dimineața donării și cu o seară înainte sunt interzise. La Centrul de Transfuzie donatorul se prezintă cu actul de identitate și cu adeverință medicală că este sănătos. Aici i fac teste preliminare (hemoglobina, tensiunea arterială, glicemia, greutatea corporală etc.) și consultația medicală pentru selecție. Donarea de sânge durează cel mult 10 minute, volumul prelevat fiind de 450 ml, total ce reprezintă o donare, cantitate ce se reface ca volum în 60 minute, iar celular în 2-3 săptămâni.
După donare nu e voie să se facă efort fizic, trebuie să se bea mai multe lichide și să se mănânce obișnuit.
Capacitatea de stocare a sângelui la Centrul de Transfuzie din Suceava este de 800 de unități. Pentru încă 200 față de necesarul propriu poate ajuta la stocare Spitalul de Urgență.
Apel umanitar
Profesorul Mihai Lazăr, de la Universitatea ”Ștefan cel Mare” Suceava, are nevoie lunar de peste 3,5 litri de sânge grupa B3 pozitiv
