Pe 28 aprilie, în prima zi de Paște, a încetat din viață respectatul profesor de fizică Marian Scheffel.
Scheffel, refugiat de război, s-a născut pe 25 septembrie 1933, în comuna Jadova, județul Storojineț, din Bucovina de Nord. Conform copiilor săi, Carmen și Dorin, tatăl lor a locuit, rând pe rând, la Buftea – județul Ilfov, Vatra Moldoviței, Demăcușa, Breaza, Câmpulung Moldovenesc și Suceava. Marian Scheffel a absolvit Școala medie tehnică pentru exploatarea și industrializarea lemnului din Câmpulung Moldovenesc, promoția 1952, și Facultatea de Matematică și Fizică din cadrul Universității „Al. I. Cuza” din Iași.
A fost profesor de fizică și director la liceele „Dragoș Vodă” din Câmpulung Moldovenesc și „Ștefan cel Mare” din Suceava. Din anul 1973 a ocupat prin concurs postul de lector și apoi de conferențiar universitar cu doctorat în fizică, șef de catedră la Discipline fundamentale la Facultatea de Mecanică a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava. Marian Scheffel s-a pensionat în 2003. Înmormântarea va avea loc astăzi, 2 mai, la Cimitirul Pacea Vechi.






