Umanitar

Profesorul Bogdan Dumitriu și 15 elevi de la Colegiul „Mihai Băcescu” Fălticeni au organizat a doua campanie de donare de sânge din acest an școlar

Profesorul Bogdan Dumitriu și 15 elevi de la Colegiul „Mihai Băcescu” Fălticeni au organizata a doua campanie de donare de sânge din acest an școlar
Profesorul Bogdan Dumitriu și 15 elevi de la Colegiul „Mihai Băcescu” Fălticeni au organizata a doua campanie de donare de sânge din acest an școlar

A doua campanie de donare de sânge organizată în acest an școlar de profesorul Bogdan Dumitriu și inimoșii săi elevi de la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni s-a desfășurat joi, dar numai 8 dintre cei 16 tineri care s-au prezentat la Centrul de Transfuzii Sanguine Suceava au putut dona.
Profesorul Dumitriu a explicat că mulți dintre donatori au dorit ca organizarea campaniei să se facă în „Săptămâna Verde”, care la foarte multe școli a fost în postul Paștelui, dar acest lucru „a condus la un nivel al hemoglobinei scăzut pentru trei participanți, rezultat al regimului de post”. Cei trei tineri au fost reprogramați pentru data de 23 mai a.c.. De asemenea, au fost reprogramați și alți trei participanți cu grupa de sânge A2 pozitiv, deoarece există un excedent de sânge cu această grupă, iar doi „boboci” au fost respinși din motive medicale, fără reprogramare.
În ultimii 3 ani Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” din Fălticeni a organizat câte patru campanii de donare de sânge anual în acțiunile umanitare coordonate de prof. Bogdan Dumitriu, dar modificarea condițiilor de donare a temporizat această activitate.
„Suntem însă mândri de toți tinerii participanți, parte dintre ei elevi, alții absolvenți, acum studenți, care continuă să se alăture grupului-mamă în acțiunile noastre”, a declarat Bogdan Dumitriu.

Recomandări

Buchet de reușite la nivel județean, regional și național ale elevilor de la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu”

„Costumul popular românesc, tezaur inestimabil de creativitate și personalitate umană”, la Muzeul Apelor „Mihai Băcescu” din Fălticeni