Profesorul Băsescu are absolvenți „de 10” la lecția de intoleranță

Șandramaua intrată în moarte clinică” numită Parlament a fost intolerantă cu președintele Băsescu, lipsindu-l de satisfacția adresării către deputați și senatori în ziua de marți, 13, prezidentul fiind invitat, dacă vrea, miercuri sau când s-o nimeri.
Votul net prin care președintele a fost refuzat – 21 „pentru”, 3 „împotrivă” și de aceeași culoare, PD – elimină speculațiile, punerea la punct fiind completată prin zeflemeaua la vedere a solicitării ca Băsescu să nu-i mai țină pe legislatori ca pe ace și să le spună în rezumat și cu anticipație ce vrea de la ei.
Cum nu era destul, în ziua de ieri PSD a trimis la Curtea Constituțională și conducerilor Camerelor rechizitoriul suspendării președintelui. Un text cu accente politice puternice – nici nu se putea altfel – al cărui ton intens acoperă pe alocuri argumentul nud și motivația tehnică. Până la urmă, judecătorii-paznici ai Constituției sunt cei care trebuie să hotărască cât de convingătoare sunt dovezile ce par mai cenușii, dar din care ar fi trebuit să-și tragă esența un document atât de serios cum este o cerere de suspendare a președintelui României.
Avanpremiera lansării spre Curte a cererii de suspendare a semnat-o președintele PSD, într-un interviu colorat, dat unui cotidian central. Cu niște considerații mai dihai decât pe timpul decedatei ”revoluții a binelui”, în care se amestecau vorbe ca: zob, tulumbă, frică, bocisme, camarile, șantaj, scame pe costum, bazaconii, benzi desenate erotice cu licurici (?!).
La un moment dat, Mircea Geoană se întreabă gânditor-oțărât: „Chiar trebuie să desenăm ca să se priceapă?”.
Și chiar dacă ar fi nevoie de desen nu s-ar face decât într-o singură culoare: negru.
Traian Băsescu este imaginea răului, cel puțin așa nu mai obosesc cei mulți să-l zugrăvească. Un anti-exemplu perfect. Nimic nu-i mai iese. Se invită la Parlament și i se dă cu flit. Face declarații dezagreabile, pe ton molcom și stârnește furtuni unanime de vorbe. Se hărțuiește cu toți și crede doar în dreptatea sa. Nu are auz decât pentru îngânările lui Boc, căci Stolojan este ori prea tăcut, ori prea ocupat să se bată cu rackeții oligarhi ai lui Tăriceanu. Îi mai reușesc doar recreațiile în zăpadă, pe șaua snow-mobil-ului.
Negri, dar cu trăsături din penel ceva mai subțirele sunt și ceilalți. PSD, în stăruința de a merge mai departe cu vânarea lui Băsescu. Nu pentru că statornicia în ceva ar fi caracteristică social-democraților. Consecvența în demolarea președintelui este obligatorie pentru ei, pentru că lucrurile au fost împinse prea departe și nu este cale de întoarcere. De asta articulează așa rotund Mircea Geoană ”republica noastră”. Adică o republică fără Băsescu în vârf. Și PNL este stăruitor. Dar nu de nevoie. Furia liberalilor este ca de puști prăpădit, care a încasat la greu de la „ăia mari” și acum, câștigat la tertipuri și cu ceva mușchi, dă înapoi, cu vârf și îndesat.
Mai cunoscătorii în democrație mioritică ar zice că zilele acestea sunt cam multe tulburări de bioritm politic. Multe, dar pe care ești obligat să le înregistrezi, din când în când și negreșit.
Dar, chiar și după asemenea turbulențe ar trebui să urmeze perioade liniștite. Însă liniștea pare că s-a pierdut pe drum. Exemplul și pedagogia într-ale intoleranței ale președintelui au prins pe teren bun. Profesorul Băsescu avea elevi deja promițători și modelul său a făcut prozeliți. Calea dialogului, dorită mai mult sau mai puțin sincer, pare închisă.
Acum se merge pe chirurgie extremă și de urgență. Și poate pe o viitoare ședință a Parlamentului, cu un Traian Băsescu înverșunat, dar depășit de gălăgia unei săli dirijate de Vadim și pe care nu o mai amuțește furia președintelui.