Salariile cadrelor didactice vor fi din septembrie, conform protocolului dintre autorități și sindicatele din învățământ, în medie cu 11,83 la sută mai mari, iar pentru profesorii tineri, având între șase și zece ani vechime, cu 18 la sută.
Potrivit unei declarații, de ieri, a ministrului Educației, Mihail Hărdău (foto), în unitățile din învățământul preuniveristar salariul unui profesor grad unu, cu vechime între 22 și25 ani, va de fi minimum1.590 RON, și maximum de 2.260 RON. Pentru profesor grad II, cu vechime între 22 și 25 ani, câștigul minim va fi de 1.358 RON, iar cel maxim de 1.900 RON. Un profesor cu definitivat și vechime între 10-14 ani va primi între 1.062 RON și 1.709 RON, iar un debutat va primi, în septembrie, între minimum 725 RON și 870 RON.
În învățământul universitar, în septembrie 2006, salariile vor fi, pentru un profesor cu vechime între 20-25 ani, între minimum 3.294 și maximum 3.950 RON, conferențiar între 1.904-2.285 RON, lector, cu vechime între 10 și 15 ani între minimum 1.431 și maximum1.585 RON , iar preparator debutant va primi minimum 782 RON.
În învățământ, există 302.487 de posturi didactice, din care în universitar 40.301 (24.793 ocupate), iar în preuniversitar 262.186, din care 195.277 titulari și 66.909 suplinitori.
Numărul total de studenți este de 872.954, dintre care 714.842 în universități de stat și 158.112 în instituții particulare.
Numărul total de copii/elevi cuprinși în învățământul preuniversitar este de 3.420.775, dintre care în liceu și școli de arte și meserii sunt 262.343, iar în preșcolar 616.028.
La nivel național există 78 de universități, 49 de stat și 29 particulare. În preuniversitar există 14.690 de unități, din care licee și școli de arte și meserii 1.630, gimnazii – 5.585, unități din învățământul preșcolar – 5.618. Alte 612 sunt unități particulare autorizate.
În România există 331 cămine studențești, cu 104.978 de locuri de cazare.
Profesorii tineri vor primi salarii mai mari, de la începutul anului școlar viitor
