– Cei mai mulți au optat pentru boicotarea testelor naționale și a bacalaureatului de anul viitor, ca formă de protest
Cei peste 2.300 de profesori care fac parte din Sindicatul Liber și Independent „Bucovina” al profesorilor din zona Rădăuți s-au pronunțat categoric împotriva grevei din învățământ, motivând că această modalitate de protest înseamnă pierdere de bani și de timp.
„Luni am avut ședință cu toți liderii de sindicat din zona Rădăuți. După ce am expus punctele de vedere ale FSLI (n.r Federația Sindicatelor Libere din Învățământ), liderii au votat numai pentru participarea la mitingul de protest din 15 septembrie, de la București. Sindicatul nostru va fi reprezentat de 50 de oameni”, a declarat liderul sindicaliștilor din zona Rădăuți, prof. Gheorghe Șorodoc.
Acesta a precizat că sindicaliștii pe care îi coordonează au optat, în marea lor majoritate pentru boicotarea testelor naționale și a bacalaureatului de anul viitor, deoarece, în cele două cazuri, profesorii participanți nu au nimic de pierdut, ei luând parte la examen pentru a-și rotunji veniturile. Gheorghe Șorodoc a subliniat că în mod cert profesorii care fac parte din acest sindicat se vor prezenta vineri la catedră, la întâlnirea cu elevii.
La mitingul de la București vor participa și aproximativ 150 de membri ai Sindicatului din Învățământul Sucevean „Spiru Haret”, astfel încât județul Suceava va fi reprezentat la acțiunea de protest de 200 de cadre didactice.





