Profesorii suceveni membri de sindicat se vor întâlni mâine cu liderii lor pentru a stabili dacă încep sau nu greva. Liderul sindicatului județean din învățământ „Spiru Haret”, Constantin Cernica, a declarat că „miercuri vom avea o întâlnire cu toți liderii din cele aproximativ 100 de școli afiliate sindicatului nostru, pentru a vedea care sunt intențiile dascălilor, dacă se dorește sau nu reluarea protestelor”. Constantin Cernica a declarat că profesorii sunt nemulțumiți de faptul că din luna noiembrie și până acum, acordul semnat cu Guvernul de către sindicatele din învățământ nu a fost îndeplinit în totalitate. Greva nu este singura cale de protest pe care cadrele didactice o iau în calcul pentru a „sancționa” Guvernul de nerespectarea acordului, întrucât Constantin Cernica a mai precizat că „există mai multe variante, mai multe posibilități, oamenii vor să facă ceva. Vom vedea, ori se reia greva, ori se hotărăște blocarea examenelor naționale sau a anului școlar viitor, ori proteste de stradă”. Nu numai liderii de la Sindicatul „Spiru Haret”, afiliați la nivel național la FSLI, se consultă cu membrii de sindicat în vederea demarării mișcărilor de protest, pentru că și dascălii afiliați la Federația Educației Naționale au demarat campania de strângere de semnături pentru începerea grevei. Astfel, profesorii de la Sindicatului Învățământ și Protecția Copilului „Sf. Andrei” din Gura Humorului, afiliat la FEN, a demarat această campanie de consultare cu membrii de sindicat în vederea reluării protestelor suspendate în luna noiembrie 2005.





